Liceul „Voltaire” – gazda TPM în proiectul Erasmus+ „Inclusion gets viral”

0
826

Pe 11 și 12 iulie 2022 Liceul „Voltaire” este gazda reuniunii transnaționale în cadrul proiectului de parteneriat pentru cooperare pe domeniul educație școlară Erasmus+ „Inclusion gets viral” nr. 2021-1-RO01-KA220-SCH-000027875, pe care îl implementează, în calitate de coordonator, în perioada 01.11.2021 – 01.11.2023.

Scopul proiectului este de a face elevii conștienți de bogăția culturală a Uniunii Europene, care unește toate țările prin valorile comune pe care le împărtășim: respectul pentru drepturile omului și demnitatea acestora, libertatea, egalitatea, democrația, respectul pentru drepturile persoanelor aparținând minorităților.

Instituțiile partenere, respectiv Agrupamento de Escolas de Vilela din Paredes, Portugalia, Srednja skola din Dugo Selo, Croatia, Asp Giovanni Ottavio Bufalini – Centro di Istruzione e Formazione Professionale din Città di Castello, Italia, Asociación Empresarial L’alqueria Projectes Educatius din San Anotonio de Benagéber, Spania și-au delegat reprezentanții pentru a participa la acest eveniment.

Vor urma două zile de lucru intens pentru cei 9 oaspeți și pentru echipa de implementare a proiectului de la Liceul Voltaire. Delegațiile vor fi întâmpinate de doamna director prof. dr. Dorina-Loredana Popi și de coordonatorul proiectului, d-na prof. Iuliana Pandelică, după care toată atenția va fi îndreptată către activitățile prevăzute pentru acest eveniment, axat în principal pe probleme legate de coordonarea şi implementarea proiectului.

Echipele vor stabili planul detaliat de implementare a proiectului conţinând obiective, activităţi, resurse, responsabili, rezultate aşteptate, perioadă de realizare, indicatori şi ţinte de realizare, pe baza formularului de candidatură şi a eventualelor ajustări propuse, dacă este cazul. O altă sesiune va fi dedicată atribuirii sarcinilor şi responsabilităţilor între parteneri, pentru o implementare unitară și pentru a asigura coerența activităților. Programul reuniunii mai cuprinde stabilirea planului de evaluare/autoevaluare la nivelul parteneriatului (instrumente destinate evaluării fiecărei etape, a rezultatelor şi impactului obţinut în raport cu obiectivele stabilite), discuții despre relaţiile contractuale între Coordonator şi parteneri, urmărirea progresului şi a stadiului de implementare a proiectului – fiecare delegație va prezenta ce activități a întreprins până în acest moment, analiza modului de gestionare a bugetului şi diferite proceduri administrative. De asemenea, se va lucra la planul de diseminare şi exploatare a rezultatelor, în care toţi partenerii trebuie să fie implicaţi şi care trebuie sa conţină tipurile de activităţi, publicul ţintă, canalele şi mijloacele de informare cele mai adecvate, resursele umane şi financiare disponibile, responsabilităţile, calendarul activităţilor.

Un alt punct foarte important este stabilirea mobilităților elevilor, acestea fiind amânate din cauza pandemiei. Aceste mobilități au teme diferite și vor da elevilor ocazia de a lucra împreună pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului. Activitatea intitulată Sharing traditions – a way to inclusion (C1), va fi organizată de Liceul „Voltaire”, activitatea Let’s be creative va fi găzduită de Srednja skola Dugo Selo din Croatia (C2), Asociación Empresarial L’alqueria Projectes Educatius din Spania va organiza Country map craft (C3), partenerilor de la ASP GIOVANNI OTTAVIO BUFALINI – CENTRO DI ISTRUZIONE E FORMAZIONE PROFESSIONALE din Italia le revine organizarea mobilității C4 Let’s make history come alive (C4), iar de cea intitulată Let’s bring literature to life (C5), se va ocupa Agrupamento de Escolas de Vilela din Portugalia. Delegațiile vor stabili împreună datele acestora și toate detaliile logistice.

Ultima parte a reuniunii va fi dedicată pregătirea raportului intermediar și se va discuta despre un set de măsuri dedicate sustenabilităţii după încheierea sprijinului financiar al Uniunii Europene.