În Bechet, în toiul verii!

0
282

Bechet 1Localitate mică de frontieră a Doljului, port vechi la Dunăre, cu încărcată istorie, atestat în harta rusă din 1835 şi nomenclatorul administrativ din 1861, când se numea „Schela Ciobanului”, punct de trecere în Bulgaria, Bechetul rămâne plăcut ochiului, cu precădere în sezonul estival, avantajat fiind de inundarea sa cu verdeaţă. Acompaniat de o curăţenie ce sare în priviri, semn al mâinii de gospodar. Ademenitoare, spun oamenii locului, rămâne plaja, cu nisipul ei fin, în punctele botezate „Gura Jieţului”, „Gârla Ţigăncii” şi „La Acostare”, unde fluviul îşi vede de drum, fără a mai bate malurile. Pe vremuri, vârşiile pescarilor se avântau în largul Dunării şi nu se înapoiau goale la ţărm, iar vinul bun se bea cu oala smălţuită. Dar lumea s-a schimbat. Şi malul stâng al Dunării, descris inegalabil de Alexandru Vlahuţă, ca picior al podului de gloanţe „între cele două ţărmuri”, pe malul drept fiind Rahova, port bulgăresc, odinioară „cetate turcească, pe zidurile căreia 1de două ori au fâlfâit steagurile oştenilor români sub Mihai Viteazul la 1595 şi sub domnitorul Carol I la 1877” (Gura Jiului. Bechetul. Celeiul – România pitorească), păstrează simbolistica sa istorică. Lângă Gura Jiului, unde „copilul zburdalnic al munţilor se prăbuşeşte intrând în săritoarea de la Zăval şi de aici, părăsindu-şi vechea albie potmolită de nisip îşi sapă alta nouă, până în faţa Ostrovului «Copaniţa» – raiul porcilor mistreţi –, unde intră şi se mistuie în apele Dunării”, se află Bechetul. Adrian Glăvan, primar al localităţii din 2016, după un mandat de viceprimar, se lasă greu cu vorba, apăsat de griji, deşi pomeneşte în cele din urmă de o extindere finală a reţelei de apă potabilă, ceea ce înseamnă că 800 de gospodării din 1.200 vor avea „apă la robinet”, apoi de un vast proiect de asfaltare – drumuri interioare pe vreo 8 kilometri – în valoare de 16 miliarde lei. Dar şi de „împotmolirea” unui proiect transfrontalier, împreună cu localitatea bulgărească Oreahovo, în valoare de 5 milioane euro, la care, după câştigarea licitaţiei de o firmă italiană „Secol”, şi demararea lucrării – o centură ocolitoare – constructorul s-a retras. Cam prin ianuarie 2015, şi de atunci se tot judecă prin instanţe. Oreahovo şi-a făcut ceea ce îşi propusese, o reabilitare de drumuri de 5 kilometri, dar nu şi Bechetul. Şi tristeţea e apăsătoare. Fiindcă, poate, undeva s-a greşit, din lipsă de tact sau din spaima mistuitoare, care tulbură somnul multora dintre aleşii locali. „Campusul şcolar” în schimb, un alt proiect „frumos”, cum îl defineşte fostul primar, Gheorghe Ionele, pentru Liceul Teoretic, s-a terminat. Şi cuprinde o clădire modernă cu zece săli de clasă, trei laboratoare, cămin de cazare pentru 100 de elevi, garsoniere pentru profesori, cantină cu 100 de locuri.

Bechet Casa Verde 1
Bechet – Casa Verde

Cum şi Bechetul, ca atâtea alte localităţi doljene, are o istorie recentă învolburată, rămasă în memoria vârstnicilor, primarul de acum al oraşului nu trage nădejde să mai poată recupera ceva. Şi iată despre ce este vorba. Bechetul a avut, pe vremuri, o făbricuţă de caşcaval, care mergea pe pieţele externe, valorificând producţia de lapte a crescătorilor de animale din împrejurimi. Pe locul respectiv se află acum o pensiune denumită „Casa verde”. Fabrica respectivă, ce individualiza localitatea, acareturile fostei cooperative agricole, sediul fostului Agromec, au fost „privatizate”, „însuşite de un nepot”, spun localnicii, al unui fost primar, Gheorghe Nanu. Şi „faima”, s-a stins, nemaiavând încotro. Supărarea s-a risipit, cu toate că e greu de priceput, cum oameni de-ai locului şi-au făcut rău sieşi. Lucruri vechi. Fiindcă cei peste 4.400 de locuitori ai Bechetului, localitate vie, cu infrastructură modernă, mângâiată de apele Dunării, au puterea să-şi regăsească mereu şi mereu, pe pământul hărăzit de istorie, în pofida vicisitudinilor de tot felul, optimismul incurabil. În toiul verii, Bechetul merită traversat. Fiindcă are ceva de spus.

Bechet