Toată planeta fotbalului şi nu numai a fotbalului a urmărit umilirea „Selecao” în propria ţară, de către Mannschaft, în semifinalele Cupei Mondiale. „Masacru”, „cea mai mare umilinţă din istorie”, „ruşine colectivă”, „coşmar” şi aşa mai departe, toate aceste sintagme se regăsesc în comentariile descumpănitoare din presa braziliană, cu precădere, dar şi în presa hispanică de pe bătrânul continent. Să pierzi cu 1-7 o semifinală a Cupei Mondiale nu s-a mai văzut în istoria fotbalului şi traumatismul s-ar putea repercuta durabil asupra întregii societăţi braziliene. Cert este că Mannschaft, deloc scutită de reproşuri în propria ţară, s-a comportat până în această fază a competiţiei precum antreprizele germane, care au rezistat bine crizei economice prelungite, încetinindu-şi ritmurile pentru a anunţa, pentru anul acesta, o creştere de 1,7%. 300.000 de antreprize exportatoare, un procent de 72,8% locuri de muncă, instituirea recentă a salariului minim, o încercare susţinută de ridicare a ratei natalităţii (momentan sub 1,38%), toate acestea sugerează o seriozitate fără cusur. Căreia i se cuplează şi consecvenţa selecţionerului Joachim Low, imun până şi la observaţiile monştrilor Gunther Netzer şi Paul Breitner, ca să-i cităm doar pe aceştia. Mai clar: Mannschaft este expresia unei sobrietăţi şi a unei seriozităţi fără cusur şi, dacă vreţi, ceea ce ştiam, a lucrului bine făcut. Paradoxal, toate estimările statistice ale Goldman Sachs, Opta, UniCredit etc., toate calculele de probabilitate şi empirism matematic avansau Brazilia ca mare favorită a Mondialului. Cvasimajoritatea modelelor şi predicţiilor făceau din „Selecao” echipa victorioasă. Numai că nimic din ce e previzibil, de regulă, nu se potriveşte în fotbal şi Goldman Sachs a eşuat şi în 2006 şi în 2010 şi acum în 2014. 200 de milioane de brazilieni au susţinut această „Selecao”, cu câteva staruri, nu multe, victorioasă în Cupa Confederaţiilor, anul trecut, şi timp de doi ani fără înfrângere. În pofida mişcărilor de protest anterioare debutului competiţiei, estompate pe timpul desfăşurării ei. Considerat un opiu al poporului, fotbalul dezleagă acum protestatarii cu revendicările lor. Şi cum acest dezastru va intra în mentalul colectiv al brazilienilor, el poate să provoace o crispare a relaţiilor sociale şi de încredere, cum s-a întâmplat în 1950. Multă vreme „religie” în Brazilia, sportul rege devine acum un motiv de deprimare colectivă. Şi orice performanţă macroeconomică este explicată şi prin nivelul de încredere socială. Marcată în ultimul deceniu de un optimism, dar şi dinamism economic, Brazilia – ţară emergentă, membră a G20 – ar putea cunoaşte o derută istorică în reformele sociale apreciabile şi lupta contra inegalităţilor sociale. Consecinţele pot fi nebănuite şi, deloc întâmplător, preşedintele Dilma Rousseff şi-a exprimat, pe contul Twitter, tristeţea fără margini la cele întâmplate, şi asta cu câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale.
