Ştiinţa se reuneşte astăzi, la Mogoşoaia

2
417

Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a anunţat că echipa va fi prezentată duminică, în Bănie

Pavel Badea

Lotul Universităţii Craiova se va reuni astăzi, la prânz, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, pentru începerea pregătirilor. Într-un comunicat emis ieri presei, directorul clubului, Pavel Badea, a anunţat că din cauza lucrărilor de amenajarea a stadionului „Ion Oblemenco” şi a cantonamentului din Lunca Jiului, reunirea a fost mutată din Bănie. Totuşi, duminică va fi prezentat la Craiova lotul de jucători, iar oficiile le vor face fostul căpitan al Ştiinţei, Pavel Badea, antrenorul Erik Lincar şi directorul sportiv Zeno Bundea. „Lotul Clubului Sportiv Universitatea Craiova se va reuni miercuri, 10 iulie, începând cu ora 12, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, sub comanda antrenorului Erik Lincar. Reunirea are loc la Mogoşoaia din motive obiective, din cauza faptului că atât stadionul «Ion Oblemenco», cât şi cantonamentul din Lunca Jiului intrând într-un amplu proces de amenajare. Prezentarea oficială a lotului de jucători va avea loc duminică, ora 12.30, la Craiova, într-o conferinţă de presă susţinută de directorul CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, antrenorul echipei, Erik Lincar, şi directorul sportiv Zeno Bundea. La conferinţa de presă vor participa şi doi dintre componenţii echipei de fotbal CS Universitatea Craiova” este comunicatul semnat de directorul CS Universitatea Craiova, Pavel Badea.

Silvian Cristescu: „Ştiinţa e numai una, dar nu e a lui Mititelu!”

Silvian Cristescu

La fel ca gloriile Craiovei Maxima, fostul căpitan al Ştiinţei din anii 90, Silvian Cristescu, spune că echipa municipalităţii este singura formaţie reprezentativă a Băniei. „Există o singură Universitatea Craiova, dar nu este a lui Adrian Mititelu, este CS Universitatea Craiova, Ştiinţa, echipa oraşului, a suporterilor, cea pe care o recunoaştem şi noi, foştii jucători ai Universităţii Craiova. Din ce am văzut, 70-75 la sută din fani sunt alături de această echipă, mai sunt unii, mai tineri, care nu ştiu ce înseamnă Clubul Sportiv Universitatea Craiova, care nu ştiu că performanţele şi rezultatele au fost făcute sub egida acestei echipe, dar se vor convinge şi toată lumea va susţine echipa de drept a Craiovei. Mititelu nu ar fi înscris niciodată echipa sa în campionat dacă primarul nu anunţa acest proiect. De fapt, nici acum nu cred că o va face. Eu vorbesc din punct de vedere al suporterului, nu vreau să mă implic în acest proiect, dar îl susţin din tot sufletul” a declarat cel poreclit „Ravanelli” de galeria Ştiinţei.

Olguţa Vasilescu: „Doar 7 la sută din craioveni vor echipa lui Mititelu”

Î

Lia Olguţa Vasilescu

ntr-un interviu acordat ziuanews.ro, primarul Lia Olguţa Vasilescu a detaliat motivele pentru care a decis să relanseze Universitatea Craiova fără cel care a scos-o din fotbalul românesc, Adrian Mititelu. Primarul Băniei spune că echipa CS Universitatea va fi a oraşului Craiova, a cetăţenilor şi a suporterilor, fără a mai putea fi revendicată, asumată de o anumită persoană şi transformată în afacere de familie. „A fi putut înscrie echipa încă de anul trecut, când FRF ne-a dat un loc în B, drept compensaţie pentru un oraş care respiră fotbal şi care a avut dezafiliată echipa. CS Universitatea Craiova este clubul mamă, pe care sunt toate victoriile Craiovei Maxima, care va aparţine cetăţenilor în totalitate. Fiindcă anul viitor, după ce intrăm în A, listăm acţiunile la bursă, aşa cum e la toate marile echipe europene, finanţate puternic. Nu mai e echipa lui Mititelu, a Olguţei sau a lui Andrici. E echipa cetăţenilor, a suporterilor! E un experiment, dar ştiu că nu vom da greş! Acţionari acum sunt cei mai mari jucători din piaţa de capital. Dacă nici ei nu ştiu cum e cu listarea la bursă, nu mai ştie nimeni” a declarat Lia Olguţa Vasilescu. Primarul spune că echipa va fi asimilată rapid de craioveni şi doar 7 la sută dintre aceştia cred încă în apartenenţa Ştiinţei la Mititelu: „Majoritatea vor să scape de Mititelu. Şi dacă se cheamă tot Universitatea Craiova şi e cea recunoscută de fostele glorii, unde e problema? Nu iau nici o decizie importantă fără un sondaj de opinie. Din 3 în 3 luni, verific ce vor craiovenii. 64 la sută vor echipa primăriei şi doar 7 la sută pe cea a lui Mititelu. Restul nu ştiu, nu răspund. Craiova vrea fotbal, vrea Universitatea şi nu-l mai vrea pe Mititelu” a declarat Olguţa Vasilescu.

2 COMENTARII

Comments are closed.