Judecătoarele, avocata şi fratele lui Dinel Staicu, la judecată pentru fapte de corupţie

0
494

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, luni, trimiterea în judecată a unui număr de 23 de persoane, între care cele două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti acuzate că au primit bani de la avocata şi fratele lui Dinel Staicu pentru eliberarea acestuia. Toţi cei 23 de inculpaţi sunt acuzaţi de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, luare de mită şi complicitate la aceste infracţiuni. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Viorica Dinu

Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta şi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a nu mai puţin de 23 de persoane acuzate de fapte de corupţie, între acestea aflându-se judecătoarele care l-au eliberat pe Dinel Staicu, avocata lui, dar şi fratele său. Cei 23 de inculpaţi din dosar sunt: Viorica Dinu, aflată în arest preventiv, judecător la Tribunalul Bucureşti – Secţia penală (nu mai deţine funcţia de magistrat în urma demisei), Antonela Anemary Costache, arestată preventiv, judecător la Tribunalul Bucureşti – Secţia penală (în prezent suspendat), Daniel Costel Petre, arestat preventiv, avocat în Baroul Bucureşti, Angela Cîrlan, Leon Marius Neagu, arestat preventiv, Marian Vasile Tudor, Marian Catrin, Marian Staicu, aflat în arest preventiv, fratele lui Dinel Staicu (care a purtat numele

Antonela Anemary Costache

Nuţu în perioada 8 martie 2011 – 9 aprilie 2013), în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de dare de mită şi una de cumpărare a influenţei, Ileana Alina Răducan, avocat în baroul Dolj, Carmen Ionela Dăncuţă, Sorin Vasilescu, grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti, Iulia Neamţu, grefier la Tribunalul Bucureşti, Daniela Petre, soţia inculpatului Daniel Costel Petre, Bogdan Marian Bobocel, soţul avocatei Ileana Alina Răducan, Petrişor Nicolae, fost Duduianu, zis „Cristofor”, Ştefan Mincă, zis „Rosovelt”, Laurenţiu George Dinu, zis „Gore”, Petrică Bogdan Bangoli, Dragoş Dumitrescu, Silviu Constantin Amza, Cornel Lucian Enculescu, Tony Viorel Iaparnicu şi Dragoş Pandele.

Alina Răducan

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în cursul anului 2011, inculpatele Dinu Viorica şi Costache Antonela Anemary, judecătoare la Tribunalul Bucureşti, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat inculpaţii Petre Daniel-Costel (avocat), Cîrlan Angela şi Vasilescu Sorin, (grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti), în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară şi informatice, urmărindu-se obţinerea de beneficii materiale. Gruparea era sprijinită de inculpaţii Neagu Leon-Marius, Tudor Marian-Vasile, Petre Daniela şi Neamţu Iulia. În acest context, mituitorii sau cumpărătorii de influenţă accesau, în mod direct sau prin alte persoane interpuse, gruparea infracţională.

Mai exact, potrivit anchetatorilor, “judecătoarele Dinu Viorica şi Costache Antonela Anemary se foloseau de calitatea de magistraţi pentru a promite pronunţarea hotărârilor judecătoreşti dorite de mituitorii sau cumpărătorii de influenţă, în cazurile în care erau învestite să judece respectivele cauze penale. Judecătoarea Costache Antonela Anemary apela la prerogativele sale de preşedinte de secţie (la data faptelor) şi, în conlucrare cu grefierii Vasilescu Sorin şi Neamţu Iulia, asigura manipularea sistemului informatic ECRIS, astfel încât să fie eludată repartizarea aleatorie, iar dosarele vizate să fie distribuite la completele de judecată din care făceau parte cele două judecătoare ori la alte complete considerate favorabile. De asemenea, Dinu Viorica se prevala de pretinsa influenţă pe care susţinea că o are asupra unor judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru obţinerea unor soluţii favorabile”, după cum se arată în comunicatul DNA. În plus, cele două judecătoare primeau bani şi prin intermediari, care îşi formaseră, la rândul lor, clienţi fideli. Astfel, după cum au mai anunţat procurorii, avocatul Petre, Angela Cîrlan şi Sorin Vasilescu aveau înţelegeri stabilite cu alte persoane, cum este cazul lui Tudor Marian Vasile, zis „Maruşcă”, Neagu Leon Marius şi Petre Daniela, soţia avocatului, care îi ajutau să identifice „clienţi” (persoane interesate să „cumpere” prin darea unei sume de bani, soluţii favorabile în cauze penale) sau să îi convingă pe aceştia de caracterul sigur al obţinerii beneficiului urmărit. De asemenea, ajutorul dat de către membrii grupării consta în contactarea beneficiarilor soluţiilor „cumpărate”, luând de la aceştia foloasele pretinse şi asigurând, uneori, remiterea sumelor de bani către cele două judecătoare.

Cele două “filiere” ale eliberării lui Dinel Staicu

Dinel Staicu

Concret, potrivit anchetatorilor, “în perioada august 2012 – februarie 2013, inculpatul Staicu Marian, prin încercări repetate de corupere a magistraţilor, a urmărit să obţină o soluţie definitivă de punere în libertate a fratelui său, Staicu Dinel, judecat în stare de arest preventiv pentru infracţiuni asimilate corupţiei. Demersurile întreprinse au vizat obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive favorabile, la Tribunalul Bucureşti, la judecarea recursurilor pronunţate de instanţa inferioară. Astfel, în august 2012, avocatul Petre Daniel-Costel, acţionând în cadrului grupului infracţional menţionat, i-a promis judecătorului Dinu Viorica, prin intermediul soţiei sale, Petre Daniela, că îi va da o sumă de bani, în schimbul unei soluţii favorabile, lucru pe care magistratul l-a acceptat. Anterior, fusese identificată persoana care urmărea o hotărâre judecătorească favorabilă, respectiv Staicu Marian, suma fiind negociată la 150.000 de euro, prin intermediul lui Dumitrescu Dragoş, zis „Baronu”, şi Bagoli Petrică Bogdan. O parte din bani au şi fost primiţi ulterior negocierii de avocatul Petre Daniel-Costel, însă, din pricină că repartizarea dosarului la secţia dorită de gruparea infracţională, precum şi pronunţarea unei soluţii favorabile mituitorului au eşuat, banii au fost returnaţi”, după cum se mai arată în comunicatul DNA.

Practic, demersurile de influenţare a hotărârii judecătoreşti care urma să se pronunţe în dosarul în care se judeca noul recurs împotriva menţinerii arestării preventive a lui Dinel Staicu, au fost efectuate în paralel, pe două „filiere”, după cum au mai precizat anchetatorii: o dată prin intermediul avocatului Petre Daniel-Costel şi a soţiei acestuia Petre Daniela, de la care, în cursul lunii ianuarie 2013, judecătoarea Dinu Viorica a primit suma de 45.000 de euro, cu titlu de mită, pentru a pronunţa o soluţie favorabila lui Dinel Staicu. De asemenea, la data de 21 ianuarie 2013 mai primit 10.000 de euro de la Petre Daniela, lăsând să se creadă că îşi va exercita influenţa şi asupra unei colege din acelaşi complet, pentru a o determina să pronunţe o soluţie favorabilă. Pe cealaltă “filieră”, în acelaşi scop, judecătoarea Dinu Viorica a acceptat de la avocata Răducan Ileana Alina, prin intermediul judecătoarei Costache Antonela Anemary şi a grefierului Vasilescu Sorin, promisiunea remiterii sumei de 150.000 de euro. Pentru că demersurile de punere în libertate a lui Dinel Staicu au eşuat şi de această dată, Dinu Viorica i-a restituit avocatului Petre Daniel suma de 55.000 de euro.

În plus, în februarie 2013, judecătoarele Costache şi Dinu au acceptat promisiunea remiterii unei noi sume de 60.000 de euro, din care aceasta din urmă a şi primit suma de 40.000 de euro de la Marian Staicu, fratele lui Dinel, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti pentru a-i determina să pronunţe o soluţie de punere în libertate. Banii au fost primiţi prin intermediul grefierului Vasilescu Sorin, cu complicitatea avocatei Răducan Ileana Alina şi a lui Bobocel Bogdan Marian, după cum mai precizează procurorii anticorupţie.

În vederea confiscării extinse a bunurilor inculpaţilor Costache Antonela Anemary, Cîrlan Angela, Neagu Leon-Marius, Dinu Viorica, Petre Daniel-Costel, Tudor Marian Vasile, Petre Daniela şi Vasilescu Sorin, s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor şi a sumelor de bani deţinute de aceştia, iar în vederea confiscării speciale a sumei de 232.000 de euro şi respectiv de 40.000 de euro, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului Staicu Marian, respectiv a inculpatului Mincă Ştefan.