Condamnări în dosarul Maternităţii Giuleşti

0
387

Instanţa Judecătoriei Sectorului 6 București a pronunţat, ieri, sentinţa în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia şase bebeluşi au murit şi alţi cinci au suferit arsuri grave. Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti.

Potrivit deciziei instanţei, asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare pentru ucidere din culpă şi la cinci pedepse de câte zece luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă din culpă, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi două luni. Fostul manager al Maternității Giuleşti, profesorul Bogdan Marinescu, a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat. Şeful Serviciului tehnic, Vasile Dima, a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Maternitatea Giuleşti a fost condamnată la 400.000 de lei amendă penală pentru ucidere din culpă şi la cinci pedepse de câte 80.000 de lei amendă penală. Dacă această decizie va rămâne definitivă, Maternitatea Giuleşti urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv amenda penală de 400.000 de lei.

Decizia Judecătoriei Sectorului 6 nu este definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Bucureşti.