Pistol cumpărat din Bulgaria, descoperit la vama Calafat

0
368

Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, un pistol cu gaze pe care un cetăţean român intenţiona să îl introducă ilegal în ţară, din Bulgaria. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, în cursul zilei de duminică poliţiştii de frontieră de la Calafat au organizat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.

Astfel, în jurul orei 11.30, în PTF s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară, cetăţeanul român Daniel G., în vârstă de 31 ani, care a declarat că are asupra sa un pistol cu gaze cumpărat din Bulgaria. “În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că cetăţeanul român nu deţine autorizaţie pentru procurarea de armă neletală eliberată, conform prevederilor legale în vigoare, de Poliţia Română, motiv pentru care persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trafic ilicit de arme, iar pistolul cu gaze a fost reţinut în vederea expertizării şi continuării cercetărilor”, ne-a declarat subinspector Ionuţ Gheonea, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.