Roland Garros: Semifinale inedite la feminin!

0
524

Pentru a doua oară în era Open, patru jucătoare calificate pentru semifinalele unui turneu de Mare Şlem vor disputa, în premieră, partide în această fază a competiţiei. Surpriza zilei de ieri a constituit-o eliminarea polonezei Iga Swiatek (6-4, 6-4), după 90 de minute de joc, care părea imbatabilă, de grecoaica Maria Sakkari. Un alt detaliu interesant: Grecia are doi semifinalişti la Roland Garros, atât la masculin cât şi la feminin. Într-un moment în care nici basketul nici fotbalul din această ţară nu mai strălucesc, grecii se afirmă în tenis. O altă surpriză, calificarea Tamarei Zidansek (nr. 85 mondial), jucătoarea cea mai slab cotată dintre semifinaliste, prima din ţara sa care accede în careul unui turneu de Mare Şlem. Din 2007 nici o jucătoare n-a reuşit să-şi conserve titlul la Roland Garros. Afişul zilei: Maria Sakkari – Barbora Krejcikova şi Anastasia Pavlyucenkova – Tamara Zidansek. La masculin, Rafael Nadal şi Novak Djokovic se vor întâlni din nou în semifinale. În partidele de ieri, Rafael Nadal a trecut de argentinianul D. Schwartzmann (6-3, 4-6, 6-4, 6-0) iar Novak Djokovic l-a învins pe italianul Matteo Berrettini (6-3, 6-2, 6-7, 7-5). În cealaltă semifinală se vor confrunta Zverev şi Tsitsipas.