Spectacole din România, Serbia şi Bulgaria, la prima ediţie de la Craiova a Festivalului Tinerilor Regizori

0
467

TNC festivalZece spectacole prezentate de tineri actori ai Universităţilor de Arte din România, Serbia şi Bulgaria s-au înscris în competiţie la prima ediţie a Festivalului Internaţional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents”, care va fi organizată între 28 iunie şi 1 iulie a.c. de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” împreună cu Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova, UNITER, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) şi Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova. Tinerii regizori şi actori care vor participa la competiţie, dar şi cei care vor veni să asiste la festival vor avea ocazia să participe la workshop-uri şi întâlniri cu personalităţi marcante din lumea teatrului, unul dintre invitaţi fiind reputatul regizor britanic Declan Donnellan.

Festivalul Internaţional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents” se adresează regizorilor de teatru absolvenţi în anul universitar 2017, studenţilor regizori din ultimul an de studiu (anul III – Licenţă; anul II – Master) ai facultăţilor de teatru din România, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova. Festivalul – care se doreşte a fi „o importantă rampă de lansare pentru absolvenţii specializării regie de teatru” – se va desfăşura sub formă de competiţie.

TNCRegizorii participanţi s-au prezentat cu producţia de licenţă/disertaţie, realizată în cadrul universităţilor de provenienţă sau în parteneriat cu o instituţie de spectacol. Selecţia a aparţinut universităţilor de provenienţă a regizorului şi reuneşte producţii ale Universităţilor de Arte din România, Serbia şi Bulgaria. Anul acesta, spectacolele înscrise în competiţie sunt: „Anna”, de Teodora Marceta, după Lev Tolstoi (regia Ivana Janosev) – Academia de Arte din Novi Sad / Serbia; „Edmond”, de David Mamet (regia Andrei Dinu) – UBB Cluj / România în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare; „Ei, şi” după Eugen Ionescu (regia Andreea Ciocîrlan, scenografia Florentina Burcea) – U.N.A.T.C. Bucureşti / România; „Eling şi Kjell Bjarne”, de Ingvar Ambjarnsen (regia David Alic) – Academia de Arte din Novi Sad / Serbia; Film” de Annie Baker (regia Șerban-Marius Fleancu, scenografia Mădălina Sandu) – UNATC Bucureşti / România; „Hotel Europa”, de Goran Stefanovski (regia Andrei Raicu, scenografia Mihaela Popescu şi Livia Vişănescu) – UAT Tg. Mureş în cadrul 9G la T.N.B. – Bucureşti / România; „Krmeci kas” (regia Milja Mazarak) – Universitatea de Arte din Belgrad / Serbia; „Niciodată n-am fost la Bagdad” de Abel Neves (regia Paşca Teofil) – UBB Cluj în colaborare cu Teatrul Municipal Teatrul „Aureliu Manea” din Turda / România; „Sandros” de Katalin Thuroczy (regia Cristi Avram) – Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi  în colaborare cu Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi / România; „Three”, după Walter Wykes (regia Elitsa Yovcheva, scenografia Alexandra Yotkovska) – Academia Naţională de Teatru şi Film din Sofia / Bulgaria. Spectacolele vor fi găzduite pe scenele Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi Departamentului de Arte al Universităţii din Craiova.

Din juriul festivalului fac parte Serge Rangoni – directorul Teatrului din Liege (preşedinte), Erwin Simsensohn şi Dragoş Alexandru Muşoiu – regizori, Lia Dogaru – scenograf, Corina Constantinescu – teatrolog, Alina Epîngeac – critic de teatru. Vor fi acordate Marele Premiu – regie (câştigătorul va fi invitat să regizeze un spectacol la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), Premiul I – regie, Premiul I – scenografie, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriţă şi Premiul Juriului.

***

În perioada 27-29 iunie  va avea loc la Craiova o întâlnire în cadrul proiectului „Drama goes Digital”, desfăşurat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” ca membru al ETC şi co-finanţat prin programul Comisiei Europene „Europa Creativă”. Pe parcursul celor trei zile, vor avea loc mai multe conferinţe, workshop-uri şi vizite de lucru, susţinute de speakeri români şi din afara ţării, cu privire la Realitate Virtuală, supratitrări pentru spectacole realizate prin tehnologii avansate şi noile tehnologii folosite în teatru. «Teatrul Naţional „Marin Sorescu” participă la acest proiect alături de alte teatre, împreună cu oameni de ştiinţă din Olanda, Franţa, Belgia, Germania, Croaţia şi Norvegia, cu scopul de a introduce noile tehnologii media în arta spectacolului», se menţionează într-un comunicat de presă al instituţiei.