Prim-ministrul Dacian Cioloş s-a adresat, ieri, 9 iunie a.c., la Paris, membrilor Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul unei reuniuni speciale dedicată României, prezidată de Secretarul General al organizaţiei, Angel Gurría. Reuniunea a avut ca principal scop prezentarea de către Prim-ministrul român a evoluţiilor recente din România, cu accent pe indicatorii şi stabilitatea macroeconomică, perspectivele economice, planul ambiţios de reforme, iniţiativele regionale şi europene, precum şi a obiectivelor României în raport cu OCDE. Prim-ministrul Dacian Cioloş a subliniat în intervenţia sa interesul României de a continua consolidarea relaţiilor cu această organizaţie, recunoscută la nivel global pentru promovarea bunelor practici şi politicilor sustenabile, precum şi de a deveni candidat şi ulterior membru al organizaţiei în viitorul apropiat. În marja reuniunii au avut loc o întrevedere bilaterală cu Secretarul General, Angel Gurría, şi un discurs în faţa Consiliului OCDE, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu reprezentanţii permanenţi ai statelor membre OCDE, precum şi de declaraţii de presă.
”Suntem tot mai activi în grupurile de lucru ale OCDE, pentru că vrem să devenim membri ai acestei organizaţii. Nu este doar un obiectiv al guvernului, ci este un obiectiv general de ţară. Am făcut paşi necesari în procesul de reformă şi indicatorii noştri macroeconomici arată bine. Știm standardele înalte ale acestei organizaţii, iar aderarea ne-ar facilita atingerea şi păstrarea acestor standarde de dezvoltare economică şi socială pe termen lung. Contribuţia noastră la organizaţie înseamnă să jucăm un rol mai activ în stabilitatea economică regională şi suntem pregătiţi să ne asumăm acest lucru”, a spus premierul Dacian Cioloş.