Audiţie în vederea selecţionării participanţilor la Gala HOP 2016

0
275

Uniunea Teatrală din România (UNITER) va organiza în perioada 20-23 iulie a.c. (cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi), la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, preselecţia pentru „Gala Tânărului Actor – HOP!”, ediţia a XIX-a. Pot participa actori care au absolvit facultatea (licenţă) începând cu promoţia 2012. Data-limită de înscriere este 10 iulie 2016.

HOP 1Pentru înscriere, candidaţii trebuie să trimită la adresa doina@uniter.ro un curriculum vitae, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exerciţiului prezentat şi să menţioneze dacă au cerinţe tehnice. Tema acestei ediţii a „Galei Tânărului Actor – HOP!” este „Ne-bun pentru această lume”, nebunia fiind înţeleasă „ca  şansă de a spune adevărul, ca element subversiv, ca formă de revoltă, ca existenţă în afara normei, ca rol asumat, ca formă de supravieţuire”.

Potrivit organizatorilor, la Secţiunea individual „concurenţii vor pregăti un moment (monolog, colaj, studiu) de maximum 10 minute, bazat pe texte din opera lui William Shakespeare. În construcţia  momentului, concurentul trebuie să integreze maximum 2 minute performative care să îi pună în valoare calităţile, abilităţile personale (dans, cânt, capacitatea de a folosi instrumente muzicale, capacitatea de a mânui marionete, acrobaţie, magie, etc.)”.

La Secţiunea grup (maximum 6 persoane) concurenţii vor prezenta „un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalaţie, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text shakespearian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei shakespeariene”, cu durata maximă de 30 de minute. Concurenţii pot folosi fie o singură traducere, fie un colaj din mai multe traduceri sau chiar o traducere personală a textelor shakespeariene, condiţia fiind respectarea conţinutului şi a sensului din opera originală.