Ambiţiile lui Trăistaru de la Calafat!

0
849

primaria-calafatLa Calafat, până la urmă, alegerile locale de duminică au avut deznodământul anticipat de cotidianul nostru: n-a câştigat Dorel Mituleţu, candidatul liberal, fost viceprimar în mandatul care se încheie, ci Lucian Ciobanu din partea PSD, despre care se spune că ar fi nou în administraţia publică locală, şi bineînţeles politică, extras din mediul privat. Cu 427 voturi, diferenţă faţă de Dorel Mituleţu şi 1.226 voturi ecart faţă de Petre Trăistaru, de la ALDE, Lucian Ciobanu se vede succesorul lui Mircea Guţă, primarul în exerciţiu, care nu a mai candidat la un nou mandat, din motive personale. Au fost nişte alegeri interesante, dar nu istorice, în sensul că până la urmă votul politic s-a îngemănat, în măsură covârşitoare cu votul pozitiv adresat fiecărui candidat în parte. Ca să mergem mai departe cu raţionamentul să spunem că nu stânga şi dreapta au avut mari confruntări de idei, ci candidaţii cu suitele lor de militanţi, pe anumite teme. La 8 ani de la epuizarea celui de al doilea mandat al său de primar al Calafatului, Petre Trăistaru, care a lăsat însemne durabile în urma sa, s-a văzut marginalizat de “ai lui”, adică de… social-democraţi, acceptând finalmente o candidatură din partea ALDE, un partid eminamente liberal, al cărui lider este Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, deplasat la Calafat în campanie electorală. Bărbat în etate, încă “verde”, cum se spune, greu de îndoit, mai degrabă “om al dracu'”, Petre Trăistaru, cunoscut de la o margine la alta a judeţului ca bun gospodar, care la sediul societăţii agricole “Moara Calafatului”, una de referinţă în agricultura doljeană, îşi tot cicăleşte ginerii cu tot ceea ce trebuie făcut şi nu amânat, s-a văzut “pus la punct” de lupii tineri ai social-democraţilor doljeni, insuficient de abili, repartizaţi pe sectorul respectiv. La viaţa sa, Petre Trăistaru a fost preşedinte de cooperativă agricolă, unul de luat în seamă, inginer-şef şi director la fosta fabrică de prelucrare a legumelor şi fructelor de la Calafat, primar destoinic, despre care încă se vorbeşte, preşedintele asociaţiei primarilor şi… a mai şi muncit, ne spunea odată. Povestea cu alegerile locale de la Calafat, i-a spus lui că lumea nu l-a uitat. Ceea ce ştia. Nu se aştepta să întoarcă lucrurile din matca lor. Dar nici să fie bătut măr. Ca peste tot, deşi Calafatul are prestigiul său de urbe bine gospodărită, ambiţiile locale sunt mari. La votul politic, prin care s-au desemnat cei 17 consilieri locali, lucrurile stau astfel: PSD – 8, PNL – 6, ALDE – 3. Cu alte cuvinte, desemnarea viceprimarului municipiului Calafat, ales indirect dintre consilieri, nu se poate face fără voturile obţinute de Petre Trăistaru. Care nu va dori să le ofere, cel puţin iniţial, decât prin negocieri nu uşor surmontabile. Cum, la nivel naţional, există o înţelegere între liderii celor două partide (PSD şi ALDE), în cele din urmă Petre Trăistaru va trebui să se resemneze. Încurcată situaţie. Oricum, după ce a avut relaţii reci, lucru de notorietate, cu Mircea Guţă, primarul care iese din mandat, identice se anunţă şi cele cu noul primar, Lucian Ciobanu, din motive deocamdată neclare. S-ar putea să ne înşelăm, dar Petre Trăistaru, acceptă greu compromisurile, după ce a fost stigmatizat, şi în discuţia cu el vorbele trebuie măsurate îndelung, ca să obţii ceea ce doreşti.