Marea Britanie: Laburiştii vor duce o campanie pentru rămânerea țării în UE

0
344

Partidul Laburist britanic (de opoziție) va purta o campanie separată în favoarea rămânerii țării în Uniunea Europeană, în perspectiva referendumului pe această temă. Premierul Cameron s-a declarat pentru menținerea Marii Britanii în interiorul unei Uniuni reformate, însă nu a exclus să susțină ieșirea din blocul comunitar dacă renegocierea cu UE nu va duce la rezultatele dorite. Purtătorul de cuvânt pentru afaceri externe al laburiștilor, Hilary Ben, a declarat că, indiferent de ce parte se va decide premierul Cameron să lupte, el personal nu va face campanie alături de prim-ministru. „Ceea ce toată lumea este de acord este că va exista o campanie laburistă distinctă pentru DA”, a declarat Benn pentru Daily Mirror. Decizia nu exclude participarea la o viitoare campanie oficială pro-UE, care nu a fost încă lansată. „Nu știm deocamdată ce va fi campania (oficială) DA. Această decizie este pentru mai târziu, nu este pentru acum. Dar nu voi sta pe o platformă cu David Cameron”, a declarat Hilary Ben. Poziția sa reflectă dorința Partidului Laburist de a învăța din lecțiile referendumului din 2014 asupra independenței Scoției, când și-a unit forțele cu conservatorii și liberal-democrații într-o campanie împotriva separării acestei provincii de Marea Britanie. Decizia de atunci a laburiștilor i-a îndepărtat pe unii din votanții lor tradiționali din Scoția și este considerată una din explicațiile ascensiunii Partidului Național Scoțian la alegerile legislative din luna mai, când acesta a obținut 40% din mandatele deținute anterior de Partidul Laburist, contribuind la înfrângerea lui severă.