Sentinţă definitivă în cazul craioveanului care şi-a făcut plantaţie de canabis la Cârcea

2
413

Craioveanul Bogdan Dane, care şi-a făcut o plantaţie de canabis la Cârcea şi a fost prins de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni şi trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 6 ani. Hotărârea a rămas definitivă săptămâna trecută, pe 5 iunie a.c., când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins craioveanului, ca nefondat, recursul. De pe plantaţia bărbatului, oamenii legii au recoltat, în septembrie 2011, aproape 4 kilograme de masă verde de canabis.

Reamintim că, potrivit procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, ofiţerii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova i-au sesizat, la sfârşitul lunii august 2011, că mai mulţi tineri din Craiova, neidentificaţi la acea vreme, procurau seminţe de canabis din afara ţării, le introduceau clandestin pe teritoriul României, după care le plantau în ghivece. Ulterior, plantele erau cultivate pe diferite terenuri virane de la marginea Craiovei, iar când ajungeau la maturitate, membrii grupării de “fermieri” culegeau frunzele, le uscau, le porţionau şi le comercializau către diverşi consumatori, cu 100 de lei gramul.

A fost înregistrat un dosar în acest sens la DIICOT Craiova, iar în urma cercetărilor, oamenii legii au reuşit să descopere o astfel de plantaţie, la aproximativ 5 km de Craiova, pe raza comunei Cârcea, în urma supravegherii zonei stabilindu-se că o persoană vine noaptea, de două-trei ori pe săptămână, cu maşina, cu farurile stinse şi udă plantele. După ce au supravegheat sistematic zona, poliţiştii au reuşit să stabilească şi identitatea proprietarului plantaţiei: Bogdan Dane, de 30 de ani, din Craiova. Pe parcursul cercetărilor, ofiţerii antidrog au mai stabilit că bărbatul recolta fragmente de plante de câte ori venea pe acolo, pe care le vindea sau le consuma el, împreună cu alţi prieteni. Având în vedere că plantele ajunseseră la maturitate şi puteau fi recoltate oricând, anchetatorii au luat decizia prinderii în flagrant a cultivatorului.

Astfel, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, ofiţerii BCCO Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul SOS Craiova şi jandarmilor GJMb Craiova, beneficiind de suportul de specialitate al SRI – Direcţia Judeţeană Dolj, în noaptea de 14 spre 15 septembrie 2011 au oprit în trafic, la intrarea în Craiova, pe DN 70 Caracal – Craiova, un autoturism în care se aflau Bogdan Dane şi Zoltan S., de 26 de ani, ambii din Craiova. În interiorul autoturismului, între scaunele din faţă, poliţiştii au găsit aproximativ 15 grame de canabis. Cei doi craioveni au fost duşi la sediul DIICOT Craiova pentru audieri, iar pe 15 septembrie s-au făcut percheziţii acasă la Bogdan Dane, la o altă adresă, unde acesta dormea în mod constant, precum şi la o baracă aparţinând unei societăţi comerciale din Craiova, de unde craioveanul avea cheile de acces.

În urma descinderilor au fost descoperite şi ridicate patru plicuri din material plastic, dintre care trei prezentau urme vegetale de culoare verde-oliv. În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Bogdan Dane şi cercetarea în stare de libertate a lui Zoltan S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cultivare şi trafic de droguri de risc, cel dintâi fiind prezentat Tribunalului Dolj care i-a emis mandat de arestare preventivă. În plus, în aceeaşi zi, oamenii legii au recoltat de pe plantaţia respectivă 3,700 kg masă verde de canabis.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată pe Bogdan Dane pentru trafic de droguri de risc, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 1 noiembrie 2011. Pe 2 mai 2012 instanţa a pronunţat sentinţa penală nr. 190, Dane fiind găsit vinovat de trafic de droguri de risc şi condamnat la 3 ani de închisoare. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, timp în care tânărul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care şi aceea de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării. În plus, acesta trebuia să achite 3.600 lei cheltuieli judiciare către stat. Bogdan Dane a făcut apel, care i s-a respins, ca nefondat, pe 7 noiembrie 2012, la Curtea de Apel Craiova. N-a renunţat, a declarat şi recurs, însă pe 5 iunie a.c. magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i l-au respins ca nefondat, sentinţa pronunţată pe fond rămânând definitivă.

2 COMENTARII

  1. mare reportaj,e persoana publica sa miriiti mereu in presa de el?in primul rind numai minciuni in tot rechizitoriu DIICOTULUI!martori mincinosi,constrinsi de procuratura sa denatureze adevarul,tehnici din epoca de aur!

  2. 4kg de marfa verde?!din pozele respective nici cu pantofii si costumul procurorului +revorverul din dotere nu ajungeau la masa de 4 kg.

Comments are closed.