Eveniment de motorsport la Promenada: Test Drive și Workshop cu Dominic Marcu

0
402

Craiova, 10 mai 2024. Promenada le-a pregătit un eveniment de excepție pasionaților de curse din Craiova, în weekendul 11-12 mai. Vizitatorii au ocazia unică de a experimenta tehnologia și pasiunea pentru motorsport alături de pilotul Dominic Marcu, campion național și posesorul primei Tesla Model 3 Performance de Hill Climb din Europa.

Sustenabilitatea și condusul economic sunt valori pe care le susține Dominic Marcu. Acestea vor fi și subiectele pe care urmează să le dezbată într-un workshop interactiv pe 11 mai, în zona magazinului Reserved. Iubitorii de tehnologie și mașini vor avea șansa și să descopere primul model Tesla 3 Performance de curse din Europa în incinta centrului comercial.

Surprizele continuă și în cea de-a doua zi a evenimentului, în parcarea Promenada, în zona magazinelor din STRIP MALL. Organizatorii le-au pregătit pasionaților o experiență plină de adrenalină. După ora 12:00, vizitatorii vor avea acces la un test drive, în calitate de copiloți, alături de Dominic Marcu. Pentru a participa, cei interesați sunt așteptați la biroul infodesk din incinta mall-ului, unde trebuie să-și prezinte contul din aplicația SPOT și vor primi o brățară personalizată Promenada.

 

Mai multe detalii despre eveniment, dar și despre alte campanii realizate de Promenada pot fi găsite pe site-ul oficial, precum și pe paginile de Instagram și Facebook ale centrului comercial.

***

Despre Promenada

Promenada, parte din portofoliul NEPI Rockcastle, cel mai mare și modern centru comercial din municipiul Craiova, are o suprafață închiriabilă de 78.500 metri pătrați, din care noul centru comercial ocupă 62.500 mp, iar magazinul Dedeman, 16.000 metri pătrați. Centrul comercial găzduiește peste 120 de magazine, mixul de chiriași incluzând atât nume în premieră la nivel național, cât și numeroase branduri în exclusivitate pe piața din Craiova.

Printre cele peste 20 de magazine în premieră se numără Massimo Dutti, Mamaquilla, Lefties, Peek & Cloppenburg, Nike, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Under Armour, Modivo, Mohito, Obsentum și Carrefour, dar și de noile concepte de magazine din lanțul Inditex: Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Zara. Alte premiere sunt constituite de retaileri de tehnologie și software (iStyle).

Promenada pune la dispoziția clienților săi peste 2100 de locuri de parcare, precum și cea mai mare terasă panoramică exterioară din Craiova, unde se găsesc restaurante și cafenele, pentru o experiență cât mai plăcută de petrecere a timpului liber. Cu aplicația mobilă SPOT, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, clienții Promenada sunt recompensați cu puncte de loialitate la fiecare sesiune de cumpărături, ce aduc oferte și beneficii.