Simplificarea programului UE de distribuție de fructe, legume, lapte și produse lactate în școli

0
1345

 

Într-o rezoluție adoptată ieri, eurodeputații solicită mai multe resurse financiare și simplificarea programului UE de distribuție de fructe, legume, lapte și produse lactate în școli.

În urma dezbaterii plenare de luni, eurodeputații au adoptat rezoluția privind punerea în aplicare a programului cu 534 voturi pentru, 57 împotrivă și 23 abțineri. În ciuda cererii ridicate a școlilor din unele state membre de a participa la program, bugetul limitat a împiedicat acest program să ajungă la mulți elevi, avertizează deputații. Prin urmare, aceștia solicită o majorare a bugetului programului, astfel încât produsele să poată fi distribuite mai multor elevi, mai des și în mod regulat.

Având în vedere că există diferențe mari între statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare a programului, rezoluția adoptată propune realocarea către alte state membre a sumelor care nu au fost utilizate. Cel puțin 10% din finanțare ar trebui să fie alocată pentru măsuri educaționale privind obiceiurile alimentare sănătoase, adaugă eurodeputații.

Produse de calitate distribuite cu mai puțină birocrație

Fructele, legumele și produsele lactate care urmează să fie distribuite în școlile din UE ar trebui să fie neprelucrate, fără adaos de zahăr, grăsimi, sare sau îndulcitori, ecologice, produse la nivel local și cu indicații de calitate, spun eurodeputații. Modalitatea de participare a școlilor la program trebuie simplificată pentru a fi atrăgătoare, potrivit eurodeputaților care solicită mai puțină birocrație pentru școlile implicate. De asemenea, aceștia propun să se analizeze posibilitatea de a extinde sistemul către țările candidate.

„Comisia Europeană trebuie să majoreze bugetul, statele membre trebuie să reducă birocrația și, împreună, trebuie să deschidă calea pentru ca mai multe școli și fermieri să adere la program. Procurarea fructelor, a legumelor, a laptelui și a produselor lactate proaspete și locale nu ar trebui să fie în detrimentul calității. Nu putem strânge centura atunci când vine vorba de produsele sănătoase și durabile pentru copiii din școli și de măsurile educative aferente.” : Carmen Avram, deputat european