Real – City: remiză în primul act

0
590

Real Madrid şi Manchester City au terminat la egalitate, scor 1-1, pe Santiago Bernabeu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Fiecare echipă a marcat pe fondul dominării adversarei, ambele goluri venind în urma unor şuturi senzaţionale de la 20 de metri. Real a deschis scorul în minutul 36, prin Vinicius, iar Manchester City a egalat în minutul 67, prin De Bruyne. City şi-a confirmat statutul de favorită numai în prima jumătate de oră, restul partidei fiind controlat de deţinătoarea trofeului. Guardiola a refuzat să efectueze vreo schimbare, deşi mai mulţi jucători, în special cei din ofensivă, n-au dat randament. Grealish şi Bernardo au fost anihilaţi de Carvajal şi Camavinga, Haaland s-a zbătut şi a avut trei oportunităţi în careul advers, blocate uşor însă. Rodri a fost cel mai bun om al oaspeţilor, în timp ce la Real aproape toată echipa a evoluat bine, însă Benzema n-a fost pus în valoare, francezul implicându-se mai mult la construcţie decât la finalizare. Totul se va decide pe Etihad, miecurea viitoare.

Real Madrid: Courtois – Carvajal, Rudiger, Alaba, Camavinga – Valverde, Kroos (Tchouameni 84), Modric (Nacho 87) – Rodrygo (Marco Asensio 81), Benzema, Vinicius. Antrenor: Carlo Ancelotti.

Manchester City: Ederson – Walker, Ruben Dias, Stones, Akanji – Rodri, Gundogan – Bernardo Silva, De Bruyne, Grealish – Haaland. Antrenor: Pep Guardiola.