Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române : “Avem trei direcţii de dezvoltare ale companiei”

0
824

Compania Națională Poșta Română va demara o nouă strategie de dezvoltare și diversificare economică pentru creșterea calității serviciilor și reorganizarea aparatului administrativ, în baza unui Memorandum propus de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și aprobat de Guvernul României. Despre strategia de dezvoltare prevăzută în documentul aprobat la nivelul Executivului a vorbit la Craiova, Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române, într-o conferinţă de presă, alături de Doru Câplea, directorul Sucursalei Regionale Craiova.

Strategia urmărește modernizarea companiei prin digitalizare, automatizare, robotizare și tehnologizare (D.A.R.T), cu scopul de a crește cota de piață în sectorul economic al serviciilor poștale.

”Dacă în anul 2020, adică, în primul an de mandat, ne-am preocupat de modernizarea flotei auto, care a însemnat achiziţionarea a 69 de vehicule, de anul trecut am început investiţiile în echipamentele IT cu care am dotat oficiile poştale. Totodată, am început renovarea sediilor în care ne desfăşurăm activitatea. Recent, la Centrul Regional de Tranzit Craiova am demarat o investiţie de 270 de mii de lei, o investiţie foarte importantă pentru a îmbunătăţi condiţiile de lucru pentru salariaţii noştri care îşi desfăşoară activitatea în acest centru. Proiectul face parte din politica investitională pe care am demarat-o la începutul mandatului.  Toate aceste investiţii le facem din ceea ce producem, fiind o companie de stat”, a declarat Doru Câplea, directorul Regional al Sucursalei Craiova.

Implementarea prevederilor Memorandumului include dezvoltarea unui program de investiții pentru modernizarea rețelei oficiilor poștale și a centrelor de tranzit, dar și digitalizarea și tehnologizarea activității, prin achiziția unor linii de sortare automatizate, cutii poștale digitale și a altor echipamente și programe IT&C de modernizare a portofoliului de servicii poștale.

În paralel cu desfășurarea măsurilor în plan economic, documentul prevede implementarea unor acțiuni privind reorganizarea companiei prin transformarea Administrației Centrale dintr-o structură de control într-una cu rol de suport. Astfel, operatorul național de servicii poștale țintește simplificarea structurii organizaționale, prin reducerea aparatului administrativ, supradimensionat la nivel național.

Susținerea unor programe de investiții importante pe diverse paliere va avea ca scop îmbunătățirea calității condițiilor de lucru pentru angajați, urmărind creșterea mobilității salariaților prin achiziționarea de autoturisme nepoluante și biciclete electrice noi.

“Posta Romana este o companie mamut, cu 24 de mii de angajati, 1,4 miliarde cifră de afaceri, 5 600 de subunităţi şi mii de servicii. Nu e uşor să o pui pe piciare. Dacă ar fi fost usor ar fi pus-o altii…. Avem trei direcţii de dezvoltare ale companiei, pe de o parte, vrem să identificam exact unde ne aflam acum, care este nevoia de personal, unde trebuie să ajungem cu salariile, unde investim prioritar. Pentru prima oară în istoria Poştei, avem un memorandum făcut de Guvernul României. Este o direcţie clară dată de acţionarul majoritar, care ne spune unde trebuie să ducem compania. Țintirea obiectivelor de business ale companiei va avea ca scop eficientizarea activității operaționale. În mod concret, acest lucru va aduce o creștere cu 15% a salariului minim la nivelul companiei, ajungându-se, astfel, la venituri mai mari pentru 70% dintre salariați. Nu vom uita nici aspectul important al condițiilor de lucru, care, prin investiții corect direcționate, vor ridica standardul de calitate, astfel încât să putem aduce o altfel de poziționare a salariatului față de nevoile clienților noștri”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

Creșterea veniturilor salariaților va avea o componentă fixă, prin mărirea salariului minim în trei etape (august 2022, ianuarie 2023 și august 2023), dar și una variabilă, prin extinderea sistemului de bonusare a salariaților pe criterii de performanță.

“Vom creşte salariile, noi avem salariul mediu în companie de 1800 de lei, iar aproape 17 mii de angajati au salariul minim sau un pic peste. În industrie, salariul este undeva între 2000-2400 de lei. Astfel, pe lângă salariul fix, implementăm acum un sistem de bonusare, astfel încât să reprezinte o modalitate prin care angajatii nostri să-şi mărească veniturile”Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

Pentru derularea etapelor aprobate în cadrul Memorandumului, Poșta Română își va susține procesul de modernizare printr-un buget propus pentru investiții de aproximativ 120 de milioane de lei, nivel financiar care va avea o componentă importantă prin atragerea unor linii financiare de credit pe piața financiar-bancară.