10 mai, Ziua tatălui

0
941

Ziua tatălui este sărbătorită în România în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 10 mai 2020.
Propunerea legislativă pentru instituirea acestor două zile a fost adoptată de Senat, la 9 iunie 2009, şi de Camera Deputaţilor, la 29 septembrie 2009, Legea nr. 319/2009 fiind promulgată la 13 octombrie 2009. Până în acel an, România fusese printre puţinele state care nu avea o astfel de tradiţie în mod oficial, iar prin instituirea Zilei tatălui, este evidenţiat rolul jucat de tată în viaţa copilului său, în familie, dar şi în societate.
Iniţiativa marcării, în România, distinct, a unei Zile a mamei şi a unei Zile a tatălui a aparţinut Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) şi unui grup de şapte parlamentari români, ”preocupaţi de susţinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului şi de întărirea rolului fiecărui părinte în creşterea şi educarea propriului copil”. Totodată, cele două zile, atât cea pentru celebrarea mamei cât şi cea dedicată tatălui, au fost propuse spre a fi sărbătorite în luna mai, ţinând cont de faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite a instituit data de 15 mai ca Zi internaţională a familiilor, dar şi de sărbătorirea Zilei copilului la 1 iunie. Astfel, trei săptămâni consecutive sunt marcate de sărbători dedicate copiilor, părinţilor şi familiei.