10 Mai este celebrată în România ca zi de sărbătoare naţională

0
894

10 Mai este celebrată în România ca zi de sărbătoare naţională, fiind declarată astfel prin Legea nr. 103/2015.

Iniţiativa privind instituirea acestei sărbători a aparţinut senatorului PNL Puiu Haşotti, propunerea legislativă fiind respinsă de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, la 9 decembrie 2013. La 22 aprilie 2015 însă, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Ziua de 10 Mai are o semnificaţie deosebită în istoria poporului român, ea fiind sărbătoare naţională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul. La 10 mai 1866, Carol I a fost proclamat Domnitor al României, iar la 10 mai 1881, a fost proclamat regatul. De asemenea, aşa cum se arată şi în expunerea de motive a iniţiatorului acestei legi, data de 10 Mai este legată şi de proclamarea Independenţei de Stat a României, căci, cu toate că aceasta avusese loc la 9/21 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor, a doua zi, respectiv la 10/22 mai 1877, a fost promulgată de Carol I legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă.