Ceremonial militar la Monumentul Eroilor din Craiova

0
508

Ziua Independenței României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei au fost marcate, ieri, la Craiova, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat la Monumentul Eroilor Războiului de Independență din Craiova. Mesajele transmise de reprezentanții administrației publice locale și județene au evocat sacrificiile făcute pentru ca România să fie un stat independent, dar au salutat și apartenența la Uniunea Europeană. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea militarilor din cadrul Garnizoanei Craiova și fanfarei militare.

Manifestările organizate ieri, în Craiova, pentru a sărbători tripla semnificație a zilei de 9 mai – Ziua Independenței României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei – au început cu o ceremonie religioasă, în memoria eroilor căzuți la datorie. Prefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, a dat citire, apoi, mesajului ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan: «… cel mai important reper al acestei zile rămâne Declarația de Independență a României, rostită în Parlament, acum 141 de ani, de către ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu. Astfel, 9 mai 1877, ziua în care s-au rostit cuvintele “Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare” reprezintă pentru noi – alături de 1 decembrie 1918 – clipele de aur ale istoriei poporului român. Iată de ce noi, cei de astăzi, trebuie să fim mândri de înaintașii noștri care în perioadele de răscruce au știut să rămână demni și să își hotărască singuri soarta. O soartă care, însoțită de patriotismul și eroismul strămoșilor noștri, ne-a adus unde suntem astăzi: Să avem o țară independentă, demnă și europeană!».

Și Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj, a vorbit despre semnificațiile acestei zile pentru istoria noastră, “o zi care și-a imprimat adânc amprenta în profilul României. În epoci diferite, 9 mai a însemnat începuturi de drum care ne-au condus către statul unitar, suveran și puternic de astăzi. În urmă cu 141 de ani, națiunea noastră își proclama independența, pe care și-o câștiga apoi pe câmpul de luptă, cu jertfă de sânge, la Rahova și Plevna, la Smârdan ori Vidin. Azi, se cuvine să ne plecăm frunțile, în memoria celor care au plătit cu viața împlinirea acestui deziderat. Trebuie să dovedim că suntem în stare să facem și noi sacrificii pentru ca să păstrăm această țară și drepturile ei pentru copiii noștri. (…) Astăzi, ne sărbătorim independența, dar ne celebrăm și apartenența la uniunea economică și politică născută din Declarația Schuman, uniune în care România își găsește acum șansa la dezvoltare, la bunăstare, la respect”. Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a încheiat seria mesajelor, după care s-a trecut la depunerea de coroane pentru cinstirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea militarilor din cadrul Garnizoanei Craiova și a fanfarei militare, partea preferată a craiovenilor prezenți la Monumentul Eroilor.