La numai 16 km de Craiova se află Teascul, la care este alipit administrativ, de mulţi ani, satul Secui, împreună formând un autentic micro-bazin legumicol al Doljului, care contează, nu doar în aprovizionarea pieţelor Craiovei, ci şi a altor oraşe din ţară. Şi, nu de azi de ieri, ci de ani buni, perenitatea tradiţiei şi vocaţiei nefiind dezminţite. De la intrarea în teafăra comună frapează prezenţa „solariilor”, în aproape fiecare gospodărie, puţine la număr fiind gospodăriile din care lipsesc aceste amenajări protejate. Se practică, aşadar, o legumicultură intensivă, care cumulează, în evaluarea primarului Marin Niţu, cam 40 de hectare. Pe această suprafaţă se întinde grădina efectivă de legume a Teascului. Una realmente ecologică. Se trudeşte din zorii zilei, până la lăsarea întunericului, şi când nu se trudeşte se veghează. Legumicultori cu întinsă experienţă, cei din Teasc simt când vegetaţia decurge nestânjenit sau când aceasta este perturbată de temperaturi prea ridicate sau prea scăzute, cum s-a întâmplat de dată recentă, cu vizibile consecinţe. Dacă un mare scriitor spunea că veşnicia s-a născut la sat, la Teasc ea s-a îngemănat cu hărnicia. Şi, poate, nu numai la Teasc. S-a încheiat demult plantatul în solarii, la roşii şi ardei, chiar şi la vinete – mai pretenţioase la factorul termic – în curând pe pieţe vor apărea trufandalele, într-o diversă gamă sortimentală. Teascul trimite pe pieţe, din buza primăverii până toamna târziu, nu doar legume- verdeţuri, dar şi castraveţi, roşii, ardei, vinete sau fasole verde, cât şi cartofi timpuri sau, de dată recentă, căpşuni. Evident, la Teasc, se cultivă legume şi în câmp deschis, dar acum bătălia cea mare se duce în spaţiile protejate cu folie de polietilenă, unde vegetaţia este mult avansată. Cu o conducere administrativă, din oameni bine intenţionaţi – primar Marin Niţu şi viceprimar Constantin Constantinescu – Teascul se înfăţişează ca o comună vie, curată, cu gospodării înstărite în majoritatea lor şi lume în putere. Livrând anual câteva mii de tone de legume, prin producătorii săi consacraţi, Teascul rămâne, din păcate, defazat în privinţa promovării unui comerţ performant. Şi sunt multe de spus. În absenţa unei pieţe de legume en-gross, a unor forme asociative competitive, care să poate stărui în ceea ce numim marketing, legumicultorii din Teasc îşi duc „marfa” cu mijloacele proprii de transport pe pieţele Craiovei, cele ale oraşelor de pe Valea Jiului, de multe ori rămânând la mâna samsarilor.
Piaţa a scos afară roşia autohtonă
Viceprimarul comunei, Constantin Constantinescu, are solar de mulţi ani, practic de când s-a însurat, dacă am reţinut cu atenţie. Cunoaşte tainele acestei îndeletniciri, care este legumicultura, a prins şi ani buni, dar a trăit şi descumpăniri teribile, când recolta i-a fost compromisă. Ba de valuri târzii de frig, ba de câte o boală folială fără leac. Când vorbeşte o face aidoma expertului în materie şi bate la competenţă un „universitar”, cu doctorat şi aşa mai departe, care a învăţat cum se cultivă legumele pe calculator. Ce spune Constantin Constantinescu? Dar ce nu spune? Roşia autohtonă, cărnoasă, gustoasă, cu pieliţă subţire, a pierdut teren în faţa unor hibrizi, pe care îi preferă piaţa. Şi trebuie să te adaptezi cerinţelor acesteia. Costă scump sămânţa de răsad: un pliculeţ de 5 g, cu 1.000 de seminţe costă între 260 şi 400 lei, funcţie de soi. Nu se „umblă cu prostii”, de stimulatori de creştere e vorba, şi cine face aşa ceva se compromite singur.
Se vinde scump gunoiul de grajd!
Fără îngrăşăminte organice încorporate de toamna în sol, pentru crearea unuit strat nutritiv cât mai fertil, nu ai cum produce legume, destul de pretenţioase în această privinţă. Aşa a ajuns, la bun, preţ gunoiul de grajd (între 200-300 lei căruţa), nu în comună, unde nu se găseşte, ci şi în împrejurmi. Ba se chiar „arvuneşte” din timp, la cei care au disponibilităţi. Mai în glumă, mai în serios, localnicii spun că, doar în Olanda, gunoiul de grajd are atâta căutare. Tot din timp se iau şi măsuri preventive la dăunătorii specifici, legumicultorii din solarii şi la unele boli foliare care se transmit de la an la an prin spori.
Un solar în aproape fiecare curte
Prin cele două sate ale sale, Teasc şi Secui, comuna respiră, ceas de ceas, hărnicia legumicultorilor. Solarii în mai toate curţile, cum spuneam, spre a fi ferite de vânturi puternice. Pentru novici, totul pare simplu. Departe de realitate o asemenea supoziţie. Chetuielile materiale şi eforturile fizice pe care localnicii de aici le depun, din generaţie în generaţie, sunt impresionante. La câteva sute de metri de sediul primăriei Teasc, în sensul de mers către Craiova, am remarcat câţiva săteni în timp ce sădeau răsadul de ardei gras. Cuprins de febra lucrărilor de sezon este şi octogenarul Ştefan Geantă, care nu pridideşte în strădania sa. Unora, munca fără odihnă, chiar le face bine. Este o părere! „Vremea de acum, mai rece, mai închisă, chiar dacă este bogată în precipitaţii, ne dă şansa să stăm zi-lumină în solar. Cu totul altceva este când temperaturile sunt foarte ridicate şi atunci orice activitate devine greu suportabilă. Nu trebuie omisă ventilarea care se face prin „ridicarea” uneia dintre laturile solarului. Din asta trăim. Pământul este nisipos, după cum puteţi remarca. Este motivul pentru care, aici, la Teasc, legumele sunt dintre cele mai sănătoase, pentru că ne obligă solul să folosim, an de an, cantităţi mari de îngrăşăminte naturale”, s-a destăinuit viceprimarul Constantin Constantinescu.
Hărnicie până la orice vârstă
Când le vedem pe tarabe; roşiile, ardeii, castraveţii ni se par, uneori, cam piperate la preţ. O vizită în frontul de lucru din comuna Teasc te face să-ţi schimbi percepţia şi să admiţi că eforturile oamenilor sunt uriaşe. Pornind de la costurile ridicării unui solar, cât de mic ar fi el, şi adăugând valoarea producerii de răsaduri, se poate constata uşor că legumicultura cere o mare putere de muncă dar şi o şansă materială.
Deloc străin de munca în solar, viceprimarul Constantinescu ne detaliază cu lux de amănunte despre cum poţi înfiinţa o cultură în spaţiu protejat, expresie folosită în limbajul de specialitate. „O ţeavă cu lungimea de 6 ml costă 60,00 de lei. Şi, gândiţi-vă, câte trebuie pentru a face arcurile la un solar de dimensiuni rezonabile, adică să fie productiv, dacă tot te apuci de muncă!? Apoi, intervine achiziţia foliei. Aici, costurile urcă şi la 10-13,00 lei/kg. Din păcate, nimeni nu ne garantează calitatea acesteia, iar dacă se întâmplă să cedeze, nimeni nu are nicio vină. Cel de la care am cumpărat ne spune că el este doar un intermediar şi că nu are habar cine este producătorul. Mai grav este că nici societăţile de asigurări nu te despăgubesc pentru riscul distrugerii foliei, aducând tot felul de motive tehnice, cum că nu s-a respectat calitatea cerută de normativul în vigoare pentru utilizarea foliei la variaţii mari de temperatură” ne-a mai detaliat viceprimarul comunei Teasc.
Aici se mai adaugă costurile cu forarea puţurilor de apă – pânza de apă freatică la 10 m – cu achiziţia pompei de apă, cu realizarea instalaţiei de irigare prin picurare. Cu titlu exemplificativ, ni se prezintă cheltuielile materiale de înfiinţare a unui solar cu dimensiunile 10mx60m – echivalentul a 6 ari – a cărui construire costă 1.500 de lei. Se mai adaugă folia, în valoare de 1.000 de lei şi amenajarea sursei de apă pentru irigat, ce mai scoate din buzunare 1.000 de lei.
Uneori, natura le e potrivnică
Desele schimbări de temperatură au afectat nu doar elementele din construcţia solariilor, precum folia acoperitoare sau reţeaua de irigat supusă la şocuri termice serioase, dar au prejudiciat şi materialul săditor folosit de localnici. În cea de-a doua decadă a lunii trecute, oamenii au apelat la metode tradiţionale de a creşte temperatura în spaţiile protejate: fie prin focuri de resturi vegetale şi anvelope de cauciuc, amplasate pe marginea solariilor, fie prin închiderea tuturor spaţiilor de aerisire. Tehnici învăţate din vechime, dar care nu au dat prea mare rezultat, fiindcă distrugerile de tinere plăntuţe nu au întârziat să apară. Au fost raportate pierderi de jumătate din totalul plantelor abia sădite. Nu mai departe de anul trecut, tot în timpul primăverii, o furtună cu rafale puternice de vânt a pus la pământ zeci de solarii. Alte ori grindina s-a făcut resimţită, compromiţând toată munca oamenilor. Pierderile, atunci, au fost imense. În zadar şi-au îndreptat privirile spre mai-marii ţării, că nimeni i-a despăgubit. Este un risc asumat, după cum ne spun localnicii din Teasc. Şi au rămas doar cu lacrimile!
De utilitatea unor contracte de asigurare a culturii s-au convins imediat. Riscurile nu sunt toate prevăzute în clauzele inserate în convenţie, iar în caz că vreun legumicultor cutează să-şi ceară despăgubirea se vor găsi destule chichiţe de conjunctură prin care, fie materiale nu au fost de bună calitate, fie lipseşte factura fiscală de achiziţie, fie nu s-au efectuat tratamentele fitosanitare necesare etc.
Ca şi cum toate acesta nu ar fi suficiente, legumicultorii ne-au relatat că, şi prin părţile locului, ca de altfel peste tot, unii se cred mai isteţi decât alţii. Fără să transpire prea mult, scot din pământ sutele de fire plantate recent, cu atâta trudă, de cei ce merită mult respect. Dar asta este o altă latură a vieţii de aici.
O piaţă de en-gross, care lipseşte
Teascul are mulţi producători consacraţi şi o enumerare a lor, a tuturor, este greu de făcut. Cu toate acestea câteva nume merită a fi amintite: Marin Niţu, Anghel Cristian Daniel, Vişan Ion (zis Ţapu), Vişan T. Ion, Vişan G. Ion, Stanciu Nicolae, Marius Băltăreţu, Tudosie Ion, toţi cu carnete de producător şi cunoscuţi în branşă. Paradoxal, la nivelul Teascului, „buna experienţă” a unuia sau altuia este difuzată, adică împărtăşită, fără orgolii inutile. Poate surprinde o astfel de solidaritate, astăzi, tot mai rar întâlnită. Ce şi-ar dori cei din Teasc din partea administraţiei municipiului Craiova? În primul rând o recunoaştere deplină a faptului că ei constituie un furnizor constant de legume pe toată durata anului. S-a vorbit şi există în acest sens un act normativ, ca toate supermarketurile să aibă, spre desfacere, jumătate din fondul de marfă de provenienţă autohtonă, dar dezideratul se resimte prea puţin. Să revenim: accesul pe pieţele Craiovei nu este îngrădit, dar nici deplin facilitat. Un en-gross se găseşte doar în piaţa Chiriac, pentru care localnicii din Teasc trebuie să prindă rând, adică să se trezească cu noaptea în cap.
Dacă admitem şi trebuie să facem acest lucru, că Teascul se alătură unor localităţi din ceea ce am putea numi „centura verde” a Craiovei, care participă în mod efectiv la buna aprovizioare a populaţiei Craiovei cu legume ecologice, în adevăratul sens al termenului, atunci factorii de deciziei ai administraţiei publice locale şi judeţene trebuie să vină în întâmpinarea producătorilor. Cu tot ceea ce pot, ca semn al unei depline normalităţi. Totuşi, să nu scăpăm din vedere că, în următoarele zile, producătorii din Teasc vor ieşi pe piaţă cu primele tomate, fiind sprijiniţi prin programul guvernamental „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, prin care îşi vor recupera câte ceva din cheltuielile efectuate.
Şi, totuşi, Teascul se crede eclipsat de Desa
Marin Niţu, la 48 de ani, primar la primul mandat, lucrează de mai mulţi ani în administraţia locală. De profesie economist, vorbeşte îngrijit, cumpătat şi ştie ce spune. Sau lasă această impresie. Prin siguranţa. Crede că, totuşi, Teascul, cu toate meritele sale, are o concurenţă loială, la volumul de marfă se referă, în ceea ce produce Desa, Poiana Mare şi, poate, Ciuperceni. Adică mai există şi alte micro-bazine legumicole, în judeţul Dolj, de care trebuie ţinut cont în orice împrejurare. De fapt, până la urmă, Teascul se află în competiţie cu sine însuşi, prosperitatea localităţii este evidentă, semnele sunt suficiente în această privinţă. Dar este o prosperitate care vine, cum spuneam… din sudoare!
VALENTIN CEAUŞESCU şi MIRCEA CANŢĂR
