Prof. dr. Irinel Popescu, ales preşedinte al Asociaţiei Europene de Chirurgie

0
465

irinel popescuProf. dr. Irinel Popescu a fost ales preşedinte al Asociaţiei Europene de Chirurgie (European Surgical Association – ESA) în cadrul celei de-a 24-a reuniuni a organizaţiei, care a avut loc în perioada 4 – 6 mai la Bucureşti.

Irinel Popescu a precizat, pentru Agerpres, că va ocupa funcţia de preşedinte al asociaţiei în perioada 2018 — 2019.

Potrivit organizatorilor, reuniunea anuală a Asociaţiei Europene de Chirurgie este concepută pentru a oferi experienţe educaţionale cuprinzătoare în domeniile chirurgiei clinice, chirurgiei experimentale şi a ştiinţelor conexe, educaţiei chirurgicale şi aspectelor socio-economice ale îngrijirii.

De-a lungul timpului, ESA a stabilit o strânsă colaborare cu organizaţia de profil americană — American Surgical Association şi editează împreună revista “Annals of Surgery”. O parte din lucrările prezentate în cadrul reuniunilor anuale ale ESA sunt publicate în revistă.

Asociaţia Europeană de Chirurgie a fost înfiinţată în 1993 şi reuneşte chirurgi de top ai continentului, dintre care mulţi sunt şi conducători ai departamentelor de chirurgie din instituţii academice de primă mărime.