Presiune pe toţi angajaţii din MADR

0
383

Petre-Daea-ministruÎn data de 08.05.2017, la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a avut loc o videoconferinţă în prezenţa ministrului Agriculturii Petre Daea, la care au participat alături de secretarul de stat Daniel Botănoiu, conducerea instituţiilor din subordine (direcţiile agricole judeţene, centre locale şi judeţene ale APIA, direcţiile sanitar veterinare judeţene), reprezentanţi ai ANSVSA, conducerea ANZ, precum şi reprezentanţii asociaţiilor de crescători de ovine, bovine şi caprine, informează MADR printr-un comunicat de presă.

Tema abordată a fost Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată în anul 2017 derulată la nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu scopul de a reaminti că termenul limită de depunere a Cererilor este data de 15 mai 2017.

S-a făcut un apel către potenţialii beneficiari ai sprijinului financiar să respecte programarea la care au fost invitaţi să depună Cererea unică de plată, iar cei care nu au reuşit să se prezinte la data programată să contacteze de urgenţă Centrul judeţean/local APIA.

Reamintim că, pentru a veni în sprijinul fermierilor, în weekend-ul 13 – 14 mai, sediile APIA judeţene/locale vor funcţiona după programul de lucru normal.

Precizăm că, până la acest moment, au fost depuse un număr de 749.378 cereri pentru o suprafaţă de 5.843.433,68 hectare.