BCR măreşte avansul la creditele ipotecare la 35%

0
369

cartier locuinteBanca Comercială Română (BCR) a mărit, începând de  ieri, avansul minim la creditele ipotecare / imobiliare Casa Mea la 35%. Odată cu noul context legislativ care permite clienţilor să renunţe la dreptul de proprietate asupra imobilului care constituie garanţia creditului acordat în vederea stingerii datoriei către bancă, BCR modifică parametrii creditelor garantate cu ipotecă imobiliară. “Ne aflăm într-un context economic în care prioritatea noastră, a tuturor, trebuie să rămână stabilitatea României prin atragerea permanentă de capital şi prin creşterea resurselor de dezvoltare, iar băncile au rolul de a susţine producerea de valoare în societate, însă la fel ca întreaga societate, nu pot evolua într-un cadru care restrânge capacitatea de valorificare a potenţialul de susţinere. BCR va monitoriza îndeaproape piaţa şi impactul legislaţiei în vederea ajustării adecvate a politicilor de creditare”, a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail&Private Banking, BCR. Modificarea avansului la 35% este însoţită şi de creşterea sumei minime care putea fi împrumutată de la 22.000 lei la 45.000 lei, dar şi de scăderea perioadei maxime de rambursare a creditului de la 30 ani la 25 ani.