Sorin Cârţu: “Campionatul este ierarhizat de prestația arbitrilor”

0
69

Într-o intervenţie la postul Digisport, preşedintele de onoare al Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a spus lucrurilor pe nume: că ierarhia campionatului este decisă de prestaţiile arbitrilor, iar FCSB este principala favorită a acestora. Faza din care echipa lui Becali a câştigat în ultima rundă, cu U Cluj, dar şi altele din acest sezon în care FCSB a fost avantajată, inclusiv la meciul direct cu Universitatea Craiova de pe Arena Naţională, confirmă discursul legendei Ştiinţei.

”La noi, în România, suntem cu mulți ani în urmă, pe timpul lui nea Jean Pădureanu. La noi campionatul este ierarhizat de prestația arbitrilor. Eu spun asta de foarte mult timp. Ce vor ei să spună despre Rădoi acum? A spus un lucru adevărat. Ceea ce spun eu sunt lucruri evidente. La partida noastră cu FCSB, când ne-a luat fața și a terminat pe 1, Barbu a fost imparțial? Eu sunt un om de fotbal mai vechi decât Vassaras, am fost și jucător și antrenor și președinte, te simt imediat… Arbitrajul a fost unul de șmecherie, pe care îl simt. Mă luați cu demonstrat, că nu am dovezi. Ei asta fac, ierarhizează fotbalul românesc. Eu vorbesc pentru niște oameni. Ți-am spus că meciurile sunt organizate, lumea înțelege ce vrea. Peste ani îi vor da dreptate lui nebunul de Cârțu, care vorbea mult… FCSB e echipă bună, are lot bun, pe lângă faptul că sunt protejați, au și noroc. Mai iau câteva puncte… Sunt multe”, a declarat Sorin Cârțu, la Digi Sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *