Tehnologii care par a fi din viitor, dar sunt foarte accesibile

0
656

Mereu ne confruntăm cu această idee a compatibilității și prețului. Este greu să distingem când un lucru este potrivit pentru noi sau nu și mai ales când o achiziție ar putea fi argumentată sau dacă o sumă mare chiar merită plătită pentru o anumită tehnologie. În articolul de astăzi vom dezvălui câteva tehnologii care nu în urmă cu mult timp păreau că nu vor fi niciodată accesibile, dar odată cu trecerea anilor, acestea au devenit mai mult decât comune. Iar de data aceasta ne vom raporta la cele casnice, adică la tehnologiile care ne fac să fim confortabili.

Centralele termice

Centralele termice obișnuite au fost o invenție extrem de favorabilă pentru consumatorii care își doreau să devină independenți sau care au fost forțați să ajungă într-un asemenea context. Cu toate acestea, centralele termice inițiale aveau un consum destul de mare și pierderi semnificative de căldură. Pentru a combate aceste pierderi, cercetările au dezvoltat o nouă tehnologie, cea de condensare.

Eficiența este cu până la 20% mai mare, emisiile de CO2 au scăzut, facturile la gaze sunt mai mici, iar investiția se poate recupera în primul an de utilizare. Exemple de astfel de centrale sunt multe, dar noi putem da centrala Motan cu condensare drept exemplu.

Termostatele

Și pentru că tot vorbim despre confort și sisteme de termoficare, nu putem să nu luăm în calcul și eficiența de care au început să dea dovadă termostatele pe care le folosim în fiecare zi. Un termostat Salus Quantum sq610rf poate fi controlat mult mai inteligent, poate respecta regimuri de încălzire și poate fi chiar controlat wireless folosind aplicații inteligente. Totul a devenit mult mai operațional spre deosebire de soluțiile de acum câțiva ani când un termostat trebuie să stea prins în perete doar pentru a afișa temperatura și eventual pentru a seta un maxim.

Panouri radiante

Panourile radiante sunt un exemplu perfect pentru acea tehnologie pentru care nu ai nevoie decât să o vezi o dată la televizor pentru a putea susține că nu există aproape nicio șansă pentru a o obține. Dar panourile radiante nu mai sunt deloc ceva greu de obținut. Mai nou, fiecare dintre noi poate avea asemenea panouri radiante în propria locuință. Tehnologia este una mult mai confortabilă, mult mai de impact și care creează nu doar confort unei locuințe, dar și un sentiment puternic de modernism.

Siguranță sanitară

Contextul pandemic în care ne-am aflat pentru luni de zile a pus pe toată lumea în alertă și ne-a făcut să ne întrebăm pentru foarte mult timp dacă tot ceea ce facem în fiecare zi se ridică la standardele noastre de siguranță și sănătate. Avem acum acces la mult mai multe produse de curățenie, gadgeturi pe care le putem folosi pentru a dezinfecta suprafețe și putem chiar avea mereu asupra noastre recipiente automate, surse de raze UV și multe altele.

Concluzie

Tehnologia va fi mereu din ce în ce mai disponibilă și ne va putea oferi un context mai clar asupra modului în care ne putem trăi viețile. Tu ce tehnologie apreciezi cel mai mult