FRF vrea reluarea competiţiilor interne la 27 mai

0
652

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, spune că fotbalul românesc trebuie să-şi desemneze laureaţii pe teren şi competiţiile trebuie reluate cât se poate de repede, înaintând şi un termen: 27 mai. Pentru ca acest lucru să se întâmple, echipele trebuie să se poată antrena înainte de a se încheia starea de urgență, adică înainte de 16 mai.

Fotbalul trebuie să-și desemneze câștigătorul pe teren. Nu vom susține înghețarea competițiilor. Primul obiectiv este sănătatea. Al doilea obiectiv este sustenabilitatea financiară. Cel de-al treilea obiectiv este ca orice decizie pe care suntem forțați să o luăm să producă cea mai mică nedreptate. În momentul de față lucrăm pe mai multe scenarii de reluare graduală a competiției. 27 mai, 3 iunie sau 13 iunie. Totte competițiile se vor amâna până la începutul stării de urgență. Dacă vom începe pe 27 mai, vom putea comunica echipele participante în cupele europene, la UEFA, pe 28 iunie. Dacă vom putea să începe pe 13 iunie, vom putea să comunicăm echipele pe 15 iulie. În momentul de față, termenul limită pe care-l avem comunicat dinspre UEFA este 30 iunie, vom vedea ce se va modifica. Dacă vom începe pe 13 iunie, putem juca în sistem cu o singură manşă, toate campionatele urmând a fi cu play-off şi play-out”, a anunțat şeful FRF, Răzvan Burleanu, la Pro X.