Călin Popescu Tăriceanu, vizită importnată în SUA!

0
450

Președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit marți, la Washington, cu Mike Pence, vicepreședinte SUA și președinte ex-officio al Senatului SUA și cu gen. lt. (r) Keith Kellogg, consilierul pentru securitate națională al vicepreședintelui SUA.

Înaltul demnitar român a reafirmat importanța aprofundării cadrului de cooperare oferit de parteneriatul strategic România-SUA care, în viziunea sa, este constituit pe elemente care depășesc aspectele temporale ale alternanței guvernărilor politice din cele două state. Domnia sa a transmis că valoarea parteneriatului strategic între București și Washington a fost demonstrată cu prisosință în cei 22 de ani care au trecut de la lansarea sa, în special prin atașamentul comun față de un set de valori politice și culturale care continuă să determine decizii vizionare în cele două capitale, în beneficiul prosperității și securității cetățenilor.

Președintele Senatului a reliefat rolul important pe care îl are România în adaptarea și implementarea măsurilor de apărare și descurajare pe flancul estic al NATO și a pledat pentru întărirea prin diversificare a dialogului politic România-SUA și pentru sporirea participării economice și strategice a SUA pe teritoriul României, deopotrivă prin proiecte economice fanion, precum și prin stabilirea unei prezențe militare cu caracter permanent.

Totodată, preşedintele Senatului român a avut prilejul să discute cu Ted Cruz, senator republican pentru statul Texas, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2016. S-a dialogat, în primul rând, despre consolidarea relației între forurile legislative român și american, lansându-i-se invitația lui Ted Cruz „ca senatori americani să vină în vizită în România pentru a cunoaște țara noastră” așa cum este ea, nu cum o prezintă unii „binevoitori”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.