Alb-albaştrii sub lupă / Când nu ai nicio ocazie în meciul ultimei şanse…

0
1628

Pigliacelli – Preocupat de construcţie şi de executarea penalty-urilor, italianul a uitat să apere. După ce fecesebiştii i-au umplut poarta în două meciuri, şi cu CFR a comis două erori grave, dar a scăpat. Două ieşiri total neinspirate la Omrani, una în primul minut, când a ezitat, şi una în repriza secundă, când Donkor era în duel cu atacantul oaspeţilor şi Pigliacelli nu avea ce să caute în afara spaţiului porţii.

Donkor – N-a mai comis erori, poate numai una, dar fără urmări. E altceva când joacă în acest sistem şi cu Martic lângă el. Parcă după atâtea critici a mai înţeles că nu are voie să se complice şi trebuie să rezolve simplu fazele, chiar şi cele în care nu este presat. La faza când a ieşit aiurea Pigliacelli şi el are o parte de vină, fiindcă avea iniţial prim-planul, dar probabil s-a temut că Omrani îi va lua faţa în ultima clipă şi va comite penalty, aşa că l-a lăsat pe adversar să intre în posesie, poziţionându-se între el şi poartă.

Kelic – Evoluţie bună, este, fără îndoidală, cel mai bun stoper al Craiovei în acest sezon. A greşit şi el o minge uşoară, dar s-a reparat. Ca de obicei, când este prins în bandă are probleme, şi-a asumat un cartonaş galben.

Tiago Ferreira – Nu a comis erori, dar sistemul cu 3 stoperi a fost parcă inutil într-un meci în care CFR a jucat numai cu Bud avansat. Măcar pe final trebuia scos unul dintre fundaşi, mai ales că Petrescu renunţase şi la Bud. Era meciul ultimei şanse de a rămâne în luptă şi Mangia n-a riscat nimic, aşa cum spunea şi mesajul fanilor. Neavând nici jucători care să scoată adversari din joc (sau cel puţin nu în atac), se explică de ce Universitatea nu şi-a creat nicio ocazie în jocul de care depinde rămânerea în lupta la vârf. Ori poate s-a considerat că punctul este bun în ideea păstrării locului 3, ameninţat serios de Viitorul.

Martic – A făcut un meci bun, chiar dacă nici el nici Bancu nu au venit deloc cu centrări, CFR s-a blocat foarte bine.

Mateiu – A alergat enorm, nu i-a ieşit mare lucru, a ezitat în unele momente când putea finaliza de la marginea careului mare. Declaraţiile stranii de la final poate au fost date pe un fond de epuizare fizică. Mateiu a spus că i-a simţit pe adversari mai obosiţi, că n-au construit nimic, când de fapt CFR a avut ocaziile acestui meci. De asemenea, mijlocaşul i-a ameninţat pe cei de la Viitorul că vor fi călcaţi în picioare în etapa viitoare. Dincolo de lipsa de tact a afirmaţiilor, ele nu sunt nici acoperite. Viitorul este în mare formă, câştigând la FCSB şi  recent chiar în Bănie, în Cupă, iar în campionat s-au impus la Astra şi a remizat la Sepsi cu o formulă exclusiv de rezerve şi debutanţi.

Cicâldău – A executat bine lovitura liberă de la 30 de metri din prima repriză şi la mai un metru peste poartă pe cea de pe final. A avut ulterior un conflict cu Andrei Cristea pe acest motiv, fiind aproape de încăierare în vestiar, moldoveanul dorind să aibă el ocazia execuţiei. Meci totuşi bun al lui Cicâldău.

Bancu – A fost aproape de eliminare în prima repriză, la acel henţ, după ce văzuse deja galbenul. Avram ştia însă că nu dictase penalty pentru Craiova ceva mai devreme şi nu a scos „roşul”. A fost blocat bine în banda aceea, „Bursucul” ştia că doar de la Bancone poatze veni pericolul.

Mihăilă – Invizibil, a avut un moment bun în prima repriză la centrul terenului, fără concretizare, în rest nu a apărut în joc.

Carlos Fortes – Teoretic, el a fost vârf, practic, nu a călcat în careul advers. A fost mai degrabă un coordonator. A coborât mereu să-şi ia mingi de la centrul terenului ori în margine, pe unele le-a gestionat bine, pe multe altele le-a irosit. Ca de obicei, prin minutul 60 epuizează combustibilul, se vede că nu a făcut pregătirea de iarnă.

Cristea – El a părut obosit de la început. Mereu prins pe picior greşit, abia în repriza secundă a mai distribuit bine câteva mingi şi a scos vreo două lovituri libere. E greu să ai ocazii când ambii atacanţi sunt în permanenţă cu spatele la poarta adversă, iar din spate nu vine nimeni, până şi Bancu a fost stopat bine, acolo coborând şi Omrani lângă Manea şi Deac.

Bic – Când ai nevoie de victorie şi tu îl înlocuieşti pe Mihăilă cu Bic, atunci e evident că te-ai mulţumit şi cu egalul, doar să nu-ţi sară lumea în cap. Ce să facă Bic? Ce caută acest jucător la Craiova? Se pare că a fost un moft al lui Mihai Rotaru aducerea lui, dar bietul jucător nu făcea faţă nici la Liga a III-a, la satelit, unde nici măcar un penalty nu a fost în stare să bată bine. Oricum, faţă de Fedele, căruia nu-i mai pasă, măcar Bic aleargă, deşi o face degeaba.

Bărbuţ – Introdus târziu, introdus când echipa nu mai avea vlagă să treacă în jumătatea adversă. A încercat ceva, de unul singur, nu a reuşit nimic. Oricum, era singurul om de atac care putea rezolva ceva unu la unu şi Mangia l-a ţinut 75 de minute pe bancă. Mangia nu mai are jucători determinanţi, dar nici el nu aduce un plus echipei. Locul 3 ar fi o performanţă în condiţiile actuale. Sezonul a fost prolific, dar numai pe plan financiar, de trofee nu poate fi vorba. Şi prezenţa în Europa este pusă în mare pericol, fiindcă Viitorul vine puternic din spate şi are pretenţii îndreptăţite la locul 3, iar dacă Astra ia Cupa României, pentru Universitatea ar fi un sezon compromis, un mare pas în spate faţă de stagiunea precedentă.