Literatura română în Brazilia

0
466

anexaCine, dintre cititorii ziarului, nu-şi aminteşte de prezenţa, în mai multe rânduri, în această pagină, a poetului, prozatorului, traducătorului şi universitarului brazilian Marco Lucchesi, membru al Academiei de Litere din ţara sa. Ultima dată, pe 20 februarie, interviul pe care mi l-a acordat sub titlul (vezi aici ) „Al treilea ţărm al fluviului  care curge înăuntrul meu”, prilejuit de prezenţa sa, pentru a nu ştiu câta oară în ţara noastră, spre a participa la colocviul bucureştean din ambiţiosul şi fructuosul proiect al conf. univ. dr. Nicoleta Presură Călina consacrat omagierii scriitorului Ştefan Petică la 140 de ani de la decesul său prematur, la doar 27 de ani.

Prietenul nostru, care nu oboseşte să traducă, să scrie şi să vorbească, acasă şi oriunde s-ar afla, despre limba şi cultura românească, a surprins, în mod plăcut, auditoriul bucureştean, susţinând, într-o exemplară limbă a lui Eminescu şi a lui Petică, un discurs cu titlul „În braţele zeilor”, alături de contribuţiile remarcabililor invitaţi autohtoni, C.D. Zeletin, Ana Blandiana şi Mihai Zamfir.

anexa1Iată că, mereu surprinzător, fără vreun preanunţ, am primit zilele trecute de la Rio de Janeiro, o consistentă nouă carte a lui Marco Lucchesi, intitulată, nu fără o miză proprie structurii sale intelectuale şi de voiajor pe continente şi ţări, ale cărei limbi şi culturi la cunoaşte şi le face cunoscute propriilor săi conaţionali, „CATEIRO IMATERIAL” / POŞTAŞUL IMATERIAL, apărută în 2016.

Ordonată în trei secţiuni, una dintre ele, „POSTAIS ROMENOS”(„ILUSTRATE ROMÂNEŞTI”), de aproape 40 de pagini, e în întregime consacrată culturii noastre.

Regăsim, astfel, şapte studii care se ocupă, pe rând, de Eminescu („Luceafărul. Vésper. Eminescu”), în care, sustras cu un anume substrat, vechilor în încadrări romantice, poetul român e integrat, ca precursor, modernităţii poetice universale, de Emil Cioran („Cioran ou da dissoluçao” / „Cioran sau despre disoluţie”), de suprarealistul Gherasim Luca („A interlingua de Gherasim Luca” / „Interlingua lui Gherasim Luca”), de George Bacovia, pe care l-a şi tradus în portugheză şi scrie despre experienţa şi percepţiile sale de laborator traductologic, de romanul italian (scris în italiană şi câştigător al unui prestigios premiu naţional în ţara lui Eco şi a lui Calvino) „Il diario di Dracula”, de altfel publicat în Brazilia şi datorită iniţiativei sale.

anexa2Nu lipsesc pagini de „jurnal”, din frecventele popasuri pe meleagurile noastre ale lui Marco Lucchesi (despre Craiova, Orşova, unde a petrecut câteva neuitate zile şi nopţi, în 2002, la Mânăstirea „Sf. Ana”, despre Alba Iulia, Timişoara, Bucureşti. Nu lipsesc de altfel, ca într-un amplu studiu despre geografia culturală bizantină, nici referinţele documentate la vechii traci ori iliri. Îmi amintesc cum, într-o convorbire a noastră de pe la începutul unei prietenii ce se apropie de două decenii, cum el vorbea despre „vecinătăţile” de structură ale limbilor noastre, portugheza braziliană şi româna, pe care le definea ca fiind „frontierele” latinităţii care, potrivit unei expresii a lui Eliade, el însuşi deseori evocat şi citat în această ultimă carte, trebuie considerate ca suporturi ale centralităţii limbii lui Vergiliu, a lui Ovidiu ori Horaţiu.

Ceea ce sporeşte interesul (cititorului brazilian, dar nu numai) pentru aceste studii este şi faptul că aproape toate citatele folosite din autorii români sunt restituite şi în limba lor, fapt care confirmă, odată în plus, rolul de ambasador devotat şi generos al culturii noastre în Brazilia şi în lume. Fiindcă, aşa cum declara în mai multe ocazii şi cum probează prin intervenţiile sale în prestigioase publicaţii din Lumea prin care circulă ca un Ulise în căutarea Ithacăi în simbolistica sa mai generală de acasă, în sensul novalisian al termenului, nu conteneşte să evoce, să citeze, când e cazul, valorile româneşti din spaţiul cultural-artistic cu care de-acum e deplin familiarizat.

Spre susţinerea aserţiunilor noastre, propunem cititorului acestor rânduri câteva probe ilustrative, cu speranţa că ele – ca şi studiile respective – ar putea intra în circuitul istoriei noastre literare.