Primăria Craiova a înmânat cheile pentru 20 de locuinţe sociale

0
399

Primarul craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a împărţit, ieri, cheile a 20 de locuinţe sociale, beneficiarii fiind persoane care au fost evacuate din casele retrocedate foştilor proprietari. Un lot de încă 20 de locuinţe urmează să fie atribuite beneficiarilor în următoarea perioadă.

Locuințele se află pe strada „Tabaci”, în blocul H8, scara 1. Potrivit autorităţilor, Primăria Craiova a înlocuit uşile de la intrarea în fiecare locuinţă şi termopanele de la ferestre, a zugrăvit casa scării, urmând ca interioarele să fie reparate de beneficiari. Scările au fost delimitate prin gard de căminul de bătrâni, cu posibilitatea de intrare din cartierul 1 mai, dinspre H-uri. „Vreau să vă urez şi eu să aveţi Paşte fericit şi sper că am contribuit şi noi să aveţi nişte sărbători mai frumoase”, le-a spus primarul craiovenilor înainte să le fie înmânate cheile locuinţelor. În zona respectivă sunt, în total, patru scări de bloc, pentru două s-au făcut deja repartiţii, a treia a fost atribuită ieri. La cea de-a patra scară de bloc urmează să se facă o serie de reparaţii, după care va fi repartizată şi aceasta.

A stat 13 ani pe lista de aşteptare

Liliana Secioreanu este una dintre persoanele care urmează să se instaleze într-o locuinţă de pe strada „Tabaci”, primind ieri o repartiţie după ce a stat 13 ani pe o listă de aşteptare. „Sunt norocoasă, sunt mulţumită şi bucuroasă că, după 13 ani de aşteptare, am primit şi eu o locuinţă”, a mărturisit aceasta. Liliana Secioreanu a depus un dosar de locuinţă prin ANL, dar a depăşit vârsta limită de 35 de ani şi a fost nevoită să redepună dosarul pentru o locuinţă socială. În toţi aceşti ani, familia sa a locuit cu chirie, dar acum nu mai putea să-şi permită să plătească proprietarului. Chiria pentru această locuinţa socială este de 45 de lei.
Pe mandatul primarului Olguţa Vasilescu au fost repartizate până acum 160 de locuințe, dintre care 81către familiile evacuate, 25 tinerilor prin ANL, 49 au fost locuinţe sociale, patru din fondul de stat și o locuință pentru necesitate. În anul 2012 s-au atribuit spre închiriere 19 locuințe, în 2013 – 48 de locuințe, în 2014- 58 de locuințe, iar acum – 20 de locuințe. În prezent, pe lista de priorități pentru familii evacuate mai figurează 12 persoane din 93 de solicitări care au fost făcute.