„EcoVoluntar” în Grădiniţa „Luceafărul” din Craiova

0
1137

La Grădiniţa “Luceafărul” Craiova, structură a Şcolii Gimnaziale “Nicolae Bălcescu”, activitatea de voluntariat ecologic „EcoVoluntar în grădiniţa mea!”, coordonată de Mariana Badea, ce se desfăşoară în cadrul programului „Şcoala Altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, a fost primită cu mult entuziasm atât de copii, cât şi de părinţi.

Cadrele didactice de la Grădiniţa “Luceafărul” au iniţiat preşcolarii într-o acțiune de ecologizare a curţii grădiniţei la care s-au alăturat şi elevii clasei a III-a A de la Şcoala Gimnazială “Nicolae Bălcescu”, însoţiţi de directorul Turcu Crisanda Georgia și directorul adjunct, Mitrică Cristina Daniela.
La acest eveniment, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere, Octavian Popa de la APM Dolj, Cornelia Chimişliu de la Muzeul „Olteniei” Craiova – secţia Ştiinţele Naturii și Silvia Breben, coordonator zonal Eco-Şcoala.


Activitatea a avut drept scop dezvoltarea unei conştiinţe ecologice a preşcolarilor şi elevilor și a presupus curăţarea spaţiului verde de gunoaie, plantarea de răsaduri, gard viu şi pomi în curtea grădiniţei, vopsirea în culori vii a cauciucurilor în care se vor amenaja aranjamente florale. Copiii alături de părinţi au mai participat la astfel de acţiuni, Grădiniţa “Luceafărul” fiind înscrisă în programe ca „Eco-Şcoala”;” LeAF, Plant a Tree for Peace”;” Ziua Verde”.