Premierul Victor Ponta şi soţia acestuia, Daciana, s-au aflat zilele trecute la Ierusalim, beneficiind şi de ospitalitatea familiei Benjamin Netanyahu, omologul său israelian. Despre respectiva vizită, cu imensa ei amplitudine diplomatică, puţin comentată în presa românească, am aflat din postarea pe Facebook a premierului Victor Ponta, care a ataşat la ştirea propriu-zisă şi câteva fotografii sugestive. Faptul că despre o vizită a premierului Victor Ponta, într-o ţară cu care România are statornice punţi de legătură, cum este Israelul, aflăm prin intermediul paginii Facebook a acestuia, ar putea surprinde. Cu atât mai mult cu cât în cursul vizitei „semi-private”, ambiguă formularea, informează „Jerusalem Post”, a avut loc şi o întâlnire cu preşedintele Israelului, Shimon Peres, abordate fiind deopotrivă şi teme fierbinţi, precum criza din Ucraina şi instabilitatea din regiune, dar şi teme legate de starea economică a României, relaţia specială cu SUA şi, evident, poziţia bună de membru NATO şi UE. Considerând drept „o relaţie unică”, cu România, singura ţară din fostul bloc comunist care în 1967, după războiul arabo-israelian, n-a rupt relaţiile diplomatice cu ţara sa şi a cărei comunitate evreiască a rămas activă inclusiv în timpul regimului comunist, preşedintele Shimon Peres, altminteri un om de stat de anvergură mondială, a complimentat Bucureştiul ca nimeni altul. În 1967 şi în perioada care a urmat, e drept, nu pentru multă vreme, România chiar s-a afirmat ca un actor politic internaţional, inegalabil în spaţiul est-european, şi însuşi liderul său de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu, era privit ca un erou naţional şi o vedetă politică de anvergură. Mai mult, România nu a acceptat după 1967 nici să justifice, nici să susţină terorismul, propovăduit de sumedenia de grupuri „de eliberare” apărute ulterior. Istoricul american Larry Watts, în cartea sa „Cei dintâi vor fi cei din urmă”, menţionează, cu argumentele de rigoare, că după atacul de la Munchen, autorităţile române au interceptat o echipă trimisă de „Septembrie Negru”, a lui Abu Nidal, pentru a-l ucide pe Golda Meir, premierul israelian, aflat atunci la Bucureşti, pentru a pregăti convorbirile directe cu egiptenii. „Puteţi conta pe noi ca parteneri”, ar fi declarat Victor Ponta, adăugând că va reveni în Israel, într-o vizită oficială, însoţit de o delegaţie importantă, pentru acorduri comerciale cu partea israeliană. Vizita „semi-privată” a premierului Victor Ponta în Israel poate fi considerată mai mult decât inspirată, într-un context geopolitic departe de a fi liniştitor. De dorit a lăsat „comunicarea” de rigoare, fiindcă poate multe ţări din spaţiul UE şi-ar dori să fie complimentate precum România de preşedintele israelian Shimon Peres, iar veşnic încruntatul premier, stăpânit de o lucidă şi necomplezentă îngrijorare, Benjamin Netanyahu, să zâmbească şi, mai mult, să ofere ospitalitatea familiei sale, spre a demonstra, între altele, că este „un cunoscător şi un admirator al României”. Şi a-l convinge pe Victor Ponta că viaţa de premier în ţara sa este infinit mai uşoară decât a lui Benjamin Netanyahu în… Israel. Mai ales după ce „primăvara arabă” a devenit „iarna arabă”, transformând Orientul mijlociu într-o bombă cu ceas ce ameninţă în primul rând pe israelieni şi aliaţii acestora. Sintetizând: bună mutare pe tabla de şah a diplomaţiei din partea lui Victor Ponta.
