Ce şi cât suntem dispuşi să facem atunci când viaţa unui om depinde de noi? Cât de uşor trecem peste suferinţa celui care, în tăcere, speră că cineva îi va întinde o mână de ajutor. “Cineva” trebuie să fim noi toţi, fiindcă doar la gândul că şi nouă ni s-ar putea întâmpla, ne înfioară sentimentul cumplit al deznedejdii… Să încercăm, încă o dată, să punem viaţa dincolo de valorile materiale, chiar dacă, uneori, de ea atârnă un preţ. Firească, obişnuită, cu bucurii şi mici obstacole, era şi viaţa tânărului Florin Dumitru, până când “nu mi se poate întâmpla mie” s-a transformat în “şi mie mi se întâmplă”… S-a întâmplat să fie cancer, iar viaţa lui Florin a căpătat un alt sens. Şi un preţ. O licitaţie zilnică pentru supravieţuire…
Până când a fost diagnosticat cu tumoră mediastinală cu celule germinale, în luna februarie a acestui an, viaţa lui Florin, care are 36 de ani, nu era cu nimic diferită de cea a unui om normal. Preda Biologia la două şcoli din Bucureşti cu aceeaşi dăruire cu care o făcea până în urmă cu şase ani la Grupul Şcolar “Anghel Saligny” din Craiova. În timpul liber se bucura de clipele petrecute alături de cei dragi, dar mai ales de băieţelul său de nici doi anişori. În scurt timp, pentru Florin şi familia sa viaţa s-a schimbat neaşteptat, odată cu primele simptome îngrijorătoare, ce au apărut sub forma oboselii şi a unei tuse cu sânge. Analizele nu au ieşit deloc bine, iar din radiografiile făcute la plămâni reieşea că plămânul stâng e compromis în proporţie de 80%. A urmat un examen la computerul tomograf, care contrazicea rezultatul radiografiilor. “Prin luna ianuarie, Florin a început să obosească repede, să tuşească foarte tare şi să expectoreze sânge. Atunci s-a speriat, pentru că nu era un lucru normal pentru un om de vârsta lui. A făcut un set de analize la o clinică din Bucureşti, care nu au ieşit deloc bine, a urmat un set de radiografii al căror rezultat ne-a speriat şi mai tare. După controlul la computerul tomograf, s-a descoperit că între plămân şi inimă există o formaţiune”, povesteşte Mădălin Dumitru, fratele lui Florin.
Se poate face bine!
Pentru că starea lui se agrava de la o zi la alta, medicii i-au indicat Clinica Acibadem din Istanbul, Turcia, pentru investigaţii. Diagnosticul pus de specialiştii de acolo, în urma numeroaselor seturi de analize, a căzut ca un trăsnet peste familia sa, cu posibilităţi financiare modeste: tumoră mediastinală cu celule germinale, care prezintă limfadenopatie mediastinală, efuzie pleurală pe partea stângă şi două tumori la ficat. «Cu ajutorul doamnei director de la una din şcolile în care Florin predă Biologia, dar şi cu sprijinul financiar al colegilor, am reuşit să plecăm pentru investigaţii în Turcia, la Clinica Acibadem din Istanbul. I s-au făcut analize, biopsii şi tot ce a mai fost necesar, iar diagnosticul, a fost cancer testicular cu celule germinative, localizat între inimă şi plămân. Este un tip de cancer care avansează foarte repede, dar el răspunde bine la tratament. Joi (n.r. – 29 martie a.c.) i s-a făcut o analiză pentru a vedea markerii tumorali şi, de la 980, câţi a avut înainte de începerea tratamentului, acum are 240. Rezultatul este vizibil, dar are nevoie de tratament pentru a se face bine», spune Mădălin Dumitru.
Preţul însănătoşirii – 15.000 de euro
Familia şi apropiaţii i-au sărit în ajutor lui Florin pentru începerea tratamentului care îi asigură supravieţuirea prin transfuzii de sânge, chimioterapie cu blomicină, etopozid şi cisplatin, precum şi tratamente medicamentoase pentru reducerea efectelor negative ale şedinţelor de chimioterapie. Banii au ajuns numai pentru primele trei şedinţe de chimioterapie, iar pentru cea de-a patra, dar şi pentru continuarea tratamentului, care costă 15.000 de euro, la clinica Acibadem din Instanbul, singura speranţă de viaţă a lui Florin suntem noi. De altfel, medicii au luat în calcul posibilitatea unei intervenţii chirurgicale, pentru care nu pot fi estimate costurile aferente. “Medici au hotărât că Florin trebuie să urmeze patru cure de chimioterapie, apoi să vadă cât de mult s-a micşorat tumora. La finele tratamentului de chimioterapie s-ar putea să fie nevoie de o intervenţie chirurgicală. Pentru continuarea tratamentului, Florin are nevoie de 15.000 de euro şi pentru operaţie în cazul în care va fi nevoie” mărturiseşte fratele lui Florin Dumitru.
În urma mesajelor umanitare transmise pe platformele de socializare, mulţi dintre foştii elevi ai lui Florin Dumitru, de la Grupul Şcolar “Anghel Saligny” din Craiova, au reacţionat. “Cel ce mi-a fost cândva îndrumător şi dascal are acum nevoie (şi) de ajutorul meu şi nu pot, nu ştiu cum să i-l ofer, nu pot face prea multe pentru el fără voi. Dacă ne adunăm noi, toţi cei care ştim ce înseamnă suferinţa sau cei care nu vrem să o cunoaştem pe propria noastră piele – aşa cum a cunoscut-o el – pentru că numai gândul la ea ne înfioară –, o să reuşim să facem fericit un copil de nici doi anişori, salvându-i tatăl din braţele nemiloase ale cancerului….”, spune una dintre fostele eleve ale lui Florin.
Împreună putem să luptăm pentru Florin!
Pentru că fiecare bănuţ donat înseamnă enorm pentru salvarea vieţii lui Florin, cei care doresc să doneze o pot face în contul umanitar de la BCR, sucursala Pajura – RO16RNCB0072104472700001, deschis pe numele soţiei lui Florin, Dumitru Doiniţa (tel.: 0767.00.00.31).