„Bizarre Bazaar” – târg handmade în English Park

0
395

În centrul Craiovei, mai precis în English Park, se deschide astăzi, ora 11.00, expoziţia cu vânzare „Bizarre Bazaar” – un târg handmade în cadrul căruia artişti craioveni, dar şi din ţară, îşi prezintă creaţiile: bijuterii şi diverse accesorii, păpuşi, covoare, caricaturi, portrete ş.a., toate create manual. De asemenea, copiii care vor vizita târgul vor găsi aici două ateliere de creaţie, unde vor putea învăţa să picteze pe sticlă, să confecţioneze păpuşi ori să încondeieze ouă.

Organizat în parteneriat cu Primăria Craiova, Muzeul Olteniei, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj şi Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativa, Târgul „Bizarre Bazaar” se va desfăşura pe parcursul a trei zile – 10, 11 şi 12 aprilie. «Nu întâmplător am ales English Park, unul dintre cele mai elegante şi frumoase parcuri din oraş, amenajat în stil englezesc, în perioada interbelică.  Potrivit denumirii parcului, târgul va avea „aer English”, asigurat atât de figuranţi îmbrăcaţi adecvat, care vor anima aleile parcului, cât şi de un pavilion cochet, care va servi trecătorilor ceai englezesc şi brioşe», a precizat Sorina Stăiculescu, organizator.

Aceasta a adăugat că „evenimentul îşi propune să promoveze un gen de artă puţin cunoscut în Craiova, să îi încurajeze pe tinerii artişti – printre ei aflându-se şi copii sau persoane cu dizabilităţi –  să-şi cultive talentul creator şi chiar să-şi dezvolte o afacere proprie, dar şi să deschidă o piaţă de profil, aşa cum există în marile oraşe din România”.

De asemenea, deoarece expoziţia are loc înainte de Paşti, organizatorii le propun craiovenilor posibilitatea de a le oferi persoanelor dragi cadouri inspirate, de bun gust. «Nu în ultimul rând, acest târg va ieşi din tiparul „tarabelor înşirate pe Unirii”, promovând un model nou de eveniment public, elegant şi bine organizat, care să satisfacă atât dorinţele participanţilor, cât şi pe acelea ale vizitatorilor», a mai spus Sorina Stăiculescu.