Scandal între suporterii celor două echipe de fotbal din Craiova, aplanat de forţele de ordine

0
454

Seara trecută, în jurul orei 22.30, intervenția promptă și rapidă a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobile “Frații Buzești” Craiova a prevenit escaladarea unei situații conflictuale între suporterii a două echipe de fotbal, fiind folosite forța și mijloacele din dotare pentru dispersarea persoanelor implicate în altercație.

FOTO : arhivă

“Astfel, în urma verificărilor efectuate de forțele de ordine, asupra unui tânăr de 26 de ani a fost găsit un baston telescopic, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. De asemenea, un alt tânăr de 28 de ani, suporter al echipei adverse, a fost condus la sediul Secției 1 Poliție Craiova, fiind sancționat contravențional conform Legii 61/1991 pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .