În Brazilia, Lula redevine –pentru moment– eligibil

0
804

Anularea condamnărilor fostului preşedinte al Braziliei, Luiz Inacio Lula Da Silva (2003-2010) pentru presupuse fapte de corupţie, acum în vârstă de 75 de ani, pus în libertate la 8 noiembrie 2019, după un an şi jumătate de detenţie (aprilie 2019 – noiembrie 2019) este un şoc politic care survine pe fondul tragicului bilanţ de Covid-19 (peste 1500 decese pe zi). Judecătorul Curţii Supreme, Edson Fachin, a redat –pentru moment- fostului preşedinte eligibilitatea sa, un drept pierdut prin condamnarea în apel în 2018, apoi încarcerarea sa pentru presupusa primire -drept cadou- a unui triplex din partea anteprizei OAS în schimbul unui contract cu grupul petrolier de stat Petrobras. Lui Lula îi mai fuseseră reţinute nişte lucrări de renovare finanţate de două grupuri de construcţii la o proprietate rurală din Atibaia, statul Sao Paolo. Scoaterea sa din cursa electorală, în care era mare favorit, a deschis drumul spre victorie a liderului de extremă-dreapta, actualul preşedinte al Braziliei –tristă figură-, Jair Bolsonaro. Cei doi s-ar putea confrunta anul viitor, deşi decizia judecătorului Edson Fachin va fi atacată cu recurs la Curtea Supremă, reunită în şedinţă plenară, de procurorul general. O victorie tardivă pentru Lula care se consideră în continuare victima unei lucrături judiciare orchestrată de „celebrul” judecător Sergio Moro, conducătorul operaţiunii botezate „Lava Jato”, protagonistul destituirii în 2016 a succesoarei lui Lula, Dilma Rousseff (în urma unei cabale parlamentare fără fundament juridic). Sergio Moro va deveni –primind ca bonus- ministrul Justiţiei desemnat de Bolsonaro. Fostul judecător a clacat anul trecut când a demisionat, anunţând în schimb ambiţii prezidenţiale. Decizia judecătorului Edson Fachin a fost un şoc de reală amplitudine. El a anulat două condamnări în penal, considerând incompetenţa teritorială a tribunalului care le-a pronunţat. Unde titular până în 2019, la a 13-a cameră federală din Curitiba, era „celebrul” Sergio Moro. Lula n-a fost aşadar achitat. Şi nici reinculpat: Edson Fachin lasă jurisdicţiei competente să decidă dacă afacerile în discuţie erau de competenţa, aşa cum s-a întâmplat,  tribunalului din Curitiba, şi dacă este admisibil aşa ceva. Într-un interviu pentru Liberation, New York Times, El Pais, La Nacion, Die Zeit şi Guardian, la sediul Institutului care îi poartă numele, din Sao Paolo, Lula menţiona că acuzările imputate s-au bazat pe articolelel mincinoase din O Globo, afirmând că apartamentul triplex, la malul mării, nu i-a aparţinut niciodată, ceea ce ancheta federală, apoi acuzarea ministerului public şi judecătorul Sergio Moro n-au vrut o clipă să pună la îndoială. În sistemul judiciar brazilian, poliţiştii, procurorii şi judecătorii formează corpuri independente. Poliţiştii strâng probe, procurorii întocmes rechizitorii şi judecătorii decid pedepsele. Cele trei entităţi au “fuzionat” în operaţiunea “Lava Jato”. Cum site-ul The Intercept a publicat discuţiile lui Sergio Moro cu procurorii de caz (Deltan Dallagnol), pe care îi coordona, toată povestea a căpătat o altă „culoare”, una eminamente politică. Mai mult, Sergio Moro a livrat presei (O Globo) cu care avea un acord, o convorbire telefonică între Rousseff şi Lula -pus sub ascultare- în care era evocată posibilitatea ca acesta să devină şef de cabinet, echivalent funcţiei de premier. Într-un sondaj recent, Lula apare ca singurul capabil să îl învingă pe Jair Bolsonaro, un fidel al lui Donald Trump până în ultimul moment. Pe CNN Brasil, judecătorul Fachin a fost acuzat de actualul preşedinte de o legătură solidă cu Partidul Muncitorilor (PT) acum în opoziţie. Şi alţi aliaţi ai lui Bolsonaro au criticat anularea condamnărilor lui Lula, între care deputatul Bibo Nunez din partea Partidului Social Liberal (PSL dreapta). În schimb decizia Curţii Supreme a fost salutată de preşedintele argentinian Alberto Fernandez, fostul preşedinte uruguayan, Jose Mujica, fostul preşedinte bolivian, Evo Morales, primarul Parisului, Anne Hidalgo. Stânga braziliană rămâne prudentă şi nu exultă, deocamdată. Simte însă un vânt favorabil, şi simpatizanţii săi n-au ezitat să iese în stradă afişând pancarte pro Lula. Marea lovitură însă receptată de judecătorul Sergio Moro a venit însă din partea siteului The Intercept, care a publicat suita de discuţii, care tuşau etica de magistrat a celui în discuţie. Într-o ţară, politizată ca niciodată, în cei doi ani şi jumătate de mandat, un sondaj de opinie relevă că 50% din cei intervievaţi s-au declarat pro Lula şi 44% pro Bolsonaro. În anii 90 magistraţii italieni declanşau operaţiunea “Mani Pulite”, favorizând ascensiunea la putere a lui Silvio Berlusconi. În Brazilia, “Lava Jato” l-a adus la putere pe un lider politic pe lângă care Silvio Berlusconi trece drept un personaj simpatic.