Meciul România U21 – Danemarca U21 nu se mai dispută la Craiova

0
629

După ce a precizat modalitățile prin care fanii își pot primi banii pe bilete înapoi, FRF a anunțat că meciul România U21 – Danemarca U21 nu se va mai juca la Craiova, ci la Ploiești.

”Având în vedere decizia Guvernului României, conform căreia se interzic adunările a peste 1.000 de oameni la evenimente sociale pentru a preîntâmpina răspândirea virusului Covid-19, partida România U21 – Danemarca U21 se va disputa fără spectatori. Partida programată pe 31 martie 2020, la ora 19:30, se va juca la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”.

Decizia a fost luată pentru a le oferi tricolorilor posibilitatea de a rămâne în cantonamentul de la Centrul Național de Fotbal Buftea pe toată durata premergătoare meciului, ca măsură preventivă în contextul epidemiei. În planul inițial, lotul s-ar fi deplasat încă din 23 martie la Craiova. Totodată, alegerea Craiovei drept gazdă a avut ca rațiune importantă și oportunitatea de a furniza publicului din Oltenia un spectacol fotbalistic oferit de “tricolori”, ori în noua situație, aceștia nu mai pot beneficia de această partidă pe stadion. Le mulțumim autorităților din Craiova și clubului Universitatea pentru sprijinul oferit în procesul de organizare al acestei partide și tuturor suporterilor pentru interesul acordat echipei naționale. România U21 și echipa națională de seniori se vor întoarce la Craiova, acolo unde publicul este fierbinte și susține performanța “tricolorilor”!” este comunicatul FRF.