Concert extraordinar de muzică sacră

0
488

Filarmonica „Oltenia” va prezenta miercuri, 13 martie 2019, de la ora 19.00, un concert extraordinar de muzică sacră, susținut de Corala Academică a instituției – dirijor Manuela Enache. Programul include creații e S. Rahmaninov, J. Brahms, G. Verdi, F. Liszt, F. Schubert ș.a.

 

 

 

 

 

 

 

Manuela Enache a urmat cursurile Liceului de Artă „Marin Sorescu” (clasa de vioară) și pe cele ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, specializarea Dirijat cor academic – clasa conf. univ. dr. Valentin Gruescu (2004-2008), urmând în paralel şi modulul instrumental de vioară (Adrian Buliga, conf. univ. dr. Florin Croitoru). Tot aici, în 2010, a absolvit cursurile de master în Stilistică dirijorală, specializarea Dirijat Cor academic, iar în perioada 2009-2010 a beneficiat de o bursă de studii în cadrul Birmingham Conservatoire (Marea Britanie), perfecţionându-se sub îndrumarea dirijorului Paul Spicer. Activitatea profesională a tinerei muziciene vizează numeroase colaborări artistice. În perioada 2008 – 2009 a fost membră a Corului Patriarhiei Române. În prezent, este maestru de cor al Filarmonicii „Oltenia” din Craiova.

 

În programul concertului:

Anton Bruckner: „Christus factus est”

Serghei Rahmaninov: „O Theotokos Ever – Vigilant in Prayer”

Johannes Brahms: „Warum ist das Licht gegeben dem Muhseligen?”

Giuseppe Verdi: „Laudi alla vergine Maria”

Anton Bruckner: „Graduale”

Franz Liszt: „Ave verum”

Serghei Rahmaninov: „Bogoroditse Devo”

Josef Rheinberger: „Abendlied”

Franz Schubert: „Chor der Engel”

Camille Saint-Saëns: „Ave Verum”