Craiova îşi ia revanşa în faţa Astrei

1
684

Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 1-0

A marcat: Koljic 18.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 10.000.

CraiovaPigliacelli 6 – Martic  6(45+1 Dimitrov) 6, Kelic 7, T. Ferreira 7, Bancu 8 – Cicâldău 6, Mateiu 6 – Bărbuţ 5, Mihăilă 6 (82 Bic), Drăghici 6 – Koljic 7 (70 Fortes) 5. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: L. Popescu – Donkor, Briceag, A. Cristea.

AstraLazar 5 – Butean 6, Cestor 5, Bejan 5, Radunovic 6 – Begue 5 (46 Roşu) 6, Mrzljak 6, Romario Pires 6, V. Gheorghe 7 (86 Biceanu) – Zoua 6, Llullaku 5 (62 Balaure) 6. Antrenor: Costel Enache. Rezerve: Miguel Santos – Erico, Moise, Hambo.

Arbitru: Istvan Kovacs 7. Asistenţi: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene. Rezervă: Horia Mladinovici.

Observatori: Adrian Ionescu, Augustus Constantin.

Eliminare: Radunovic 79.

Meciul cu care s-a închis sezonul regular al Ligii I s-a repetat în prima etapă a play-off-ului, Craiova având o revanşă de luat în faţa Astrei, principalul challanger la locul 3, ocupat de olteni. Publicul craiovean n-a digerat deloc bine eşecul şi de la aproape 20.000 la meciul pentru un punct, abia dacă au depăşit 10.000 la partida mai importantă, din Top 6. Mangia a luat şi el măsuri şi n-a mai jucat cu două vârfuri, iar Nuno Rocha, ţinta fanilor în meciul trecut, n-a mai prins loc nici măcar pe bancă. În schimb, pe postul pe care îl vedeam pe Mitriţă a evoluat Drăghici, un jucător care nici la Sepsi, unde era împrumutat, nu era titular de drept. Şi Enache a umblat la echipa de start din partida trecută, Hambo şi Belu părăsind primul 11, substituiţi de Zoua şi V. Gheorghe.

Primul sfert de oră nu anunţa o deschidere de scor prematură, oltenii având o posesie în zonă neutră, iar Astra pândea contraatacurile. Prima breşă a apărut în defensiva oaspeţilor şi a fost speculată de oamenii lui Mangia. Butean a riscat în propria treime, Bejan n-a rezistat vitezei lui Mihăilă, Cestor şi Lazar s-au împleticit în faţa lui Koljic, iar bosniacul n-a ezitat să-şi încaseze cadoul, primit în careul mic. De la gol şi până la pauză jocul a fost plictisitor, doar oaspeţii îndrăznind o dată să pătrundă în careul advers, dar dreptul lui Radunovic n-a fost precis la finalizare.

Nicio noutate nici după pauză, doar acelaşi joc încrâncenat, din care au rezultat numai pase greşite, faulturi, auturi şi un meci urât, departe de pretenţiile play-off-ului. Astra a încercat să facă pasul în jumătatea gazdelor, dar nici pe departe aşa de decis ca în meciul precedent, având practic interdicţie în careul lui Pigliacelli. Misiunea oaspeţilor, dacă a fost vreuna în acest joc, s-a îngreunat şi mai mult după ce Radunovic a fost eliminat, când l-a oprit pe Bărbuţ, scăpat singur pe contraatac. Presiunea punctelor a anihilat orice urmă de spectacol, meciul fiind decis practic la singura ocazie importantă a partidei. Craiova câştigă duelul de podium şi rămâne cu oarecare nedejde şi pentru lupta la titlu, deşi jocul prestat nu prea îi oferă speranţe pentru acest obiectiv.

1 COMENTARIU

  1. bOIREULE, daca tie nu ti-a placut meciul, in loc sa critici pana la absurdul prostiei si sa te declari plictisitor, mai bine pune mana si invata sa scrii “nădejde” nu este egal cu nedejde ! Si multe altele cu alte ocazii.

Comments are closed.