Elevii de la ”Voltaire” au transformat un obicei în tradiţie

0
786

Elevii Liceului ”Voltaire” au adus şi anul acesta lumină pe chipul doamnelor; poate că este adevărat că nu se face primăvară cu o floare, însă cu un spectacol-surpiză, şi cu o floare ”cu răvaş”, cu siguranţă, da!

Cu ocazia zilei de 8 martie, adolescenţii de la ”Voltaire” au transformat un obicei în tradiţie. Elevii celui mai inedit liceu din oraş şi-au arătat respectul şi admiraţia faţă de doamnele ş domnişarele pe care le-au întâlnit, oferindu-le flori în Piaţa ”Mihai Viteazul” din centrul Craiovei. « Pentru al doilea an la rând, elevii școlii cu puternice influențe franţuzești au arătat că sunt inventivi şi sensibili, felicitând, prin cuvinte frumoase, trecătoarele de toate vârstele, smulgându-le acestora zâmbete de ziua lor », a subliniat prof.dr Dorina Popi, directorul Liceului Voltaire din Craiova. La rândul său, elevul Andrei Ştefanache ne-a precizat că Ziua de 8 Martie îi aduce mereu aminte de mama sa şi este cel mai important eveniment pentru el. « Anul acesta dorim să oferim un zâmbet fiecărei femei depretutindeni, să le oferim o primăvară cât mai călduroasă în stilul familiei Voltaire. Am fost primiţi cum zâmbete din partea tuturor doamnelor şi domnişoarelor cărora le-am oferit flori şi asta a însemnat că gestul nostru le-a impresionat. Această zi este foarte importantă pentru mine pentru că mă duce cu gândul la mama. Domniei sale i-am oferit deja florile… De fapt, este prima persoană căreia i-am dat în dar un buchet imens de flori…însemnând, recunoştiinţă », a subliniat tânărul Andrei  care studiază la Liceul Voltaire din Craiova.

O petrecere surpriză pentru mămici…

Inițiativa marca ”Voltaire” vine la numai două zile după ce, la același liceu, s-a organizat o petrecere surpriză pentru mămicile elevilor școlii, petrecere intitulată simplu: „Te iubesc, mamă!”. Din programul spectacolului care le-a emoționat profund pe mame, nu au lipsit poezia și muzica franțuzească, dar și dansul și teatrul, în interpretarea talentaților elevi ai liceului. Evenimentul, început, în mod protocolar, sub forma unei ședințe cu părinții la nivel de școală și încheiat în aplauze, îmbrățișări și daruri pentru mame a întărit și mai mult relația cu familiile copiilor.

Zâmbete pe chipurile tuturor femeilor

De altfel, elevii și cadrele didactice ale școlii ne-au obișnuit cu astfel de acțiuni aparte, făcând un obicei din a marca eventimentele majore cu acțiuni pline de creativitate și candoare, talentul și ingenuozitatea fiind trăsăturile esențiale ale școlii care își spune cu mândrie „familia Voltaire”. Cuvinte frumoase încărcate de emoţie au fost rostite şi de Bianca Mişu, elevă a Liceului Voltaire. Aceasta a spus că prin activitatea de astăzi ( n.r joi, 8 Martie ) se doreşte obţinerea unei zâmbet pe chipul fiecărei doamne care trece prin Piaţa Mihai Viteazul din  Craiova. « Dorim să vedem zâmbete pe chipurile tuturor femeilor…pentru că astăzi este ziua internaţională a femeii. Suntem deja la al doilea an când venim în centrul oraşului şi împărţim lalele, flori de primăvară, multicolare tuturor femeilor care trec prin zonă. Anul acesta a fost totuşi un progroma mai complex, deoarece, pe lângă activitatea de a dărui flori doamnelor şi domnişoarelor am susţinut şi un spectacol de muzică, dans şi poezie în limba lui Balzac dedicat mămicilor. O adevărată emoţie, vibraţie şi dragoste… », a povestit emoţionată Bianca.