Curtea de Apel Craiova continuă programul „Educaţia juridică în şcoli”

0
486

Curtea de Apel Craiova continuă programul “Educaţia juridică în şcoli”, venind astfel, în sprijinul tinerilor care doresc să afle şi să înţeleagă drepturile pe care le au, dar şi importanţa şi modul de funcţionare a sistemului judiciar din România. Astfel, joi şi vineri, judecători ai Curţii de Apel Craiova s-au întâlnit cu elevi din Craiova, atât la şcoli, cât şi la sediul instanţei, iar activităţi de acest gen vor avea loc şi în perioada următoare.

Programul „Educaţia juridică în şcoli” are la bază protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public, şi doreşte dezvoltarea aptitudinilor necesare în rândul tinerilor pentru cunoaşterea şi înţelegerea regulilor sociale. „Înţelegând importanţa informării persoanelor tinere cu privire la rolul şi importanţa sistemului judiciar, cunoaşterea şi înţelegerea drepturilor conferite de lege, Curtea de Apel Craiova, prin judecătorii delegaţi la Biroul de Informare şi Relaţii Publice, continuă şi în anul 2018 desfăşurarea de activităţi specifice acestui protocol. Există capacitatea logistică şi disponibilitatea de implicare a Curţii de Apel Craiova în procesul de educare civică a tinerilor în spiritul respectării legilor, a prevenirii săvârşirii faptelor antisociale, a integrării în societate, motiv pentru care suntem mereu deschişi la întâlniri şi discuţii cu elevii sau cu studenţii craioveni”, ne-a declarat judecător Ionel Grigorie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova. Astfel, joi, 8 martie a.c., reprezentanţii intanţei s-au întâlnit cu profesorii şi elevii Liceului Tehnologic Auto Craiova, la ora 10.30, iar după-amiaza, de la 13.30, cu profesorii şi elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Craiova, la sediul celor două unităţi de învăţământ. Vineri, 9 martie, profesorii şi elevii Colegiului Naţional “Ştefan Velovan” Craiova au venit în vizită la sediul Curţii de Apel Craiova. În cele două zile, judecătorul Ionel Grigorie, împreună cu expertul Liviu Mîndrilă au prezentat materiale vizând consecinţele nerespectării legii, drepturile copilului, drepturile personalităţii, principalele tipuri de infracţiuni şi contravenţii întâlnite în viaţa de zi cu zi de către tineri, portretul psihologic al delicventului minor, traficul de persoane, fenomenul bullying în şcoli, dreptul la imagine precum şi probleme ridicate de comunicarea în spaţiul virtual şi pericolele din spaţiul social-media şi au răspuns întrebărilor tinerilor. Activităţi similare se vor desfăşura şi în perioada următoare.