Bărbatul de 54 de ani, din municipiul Calafat, prins în timp ce îi oferea unui agent de la Secţia 3 Poliţie Craiova 2.000 de lei şpagă, după ce fusese depistat cu marfă fără documente de provenienţă şi cu un autovehicul ce avea RCA-ul expirat, a fost condamnat definitiv. Hotărârea a fost luată miercuri, 8 martie a.c., de Curtea de Apel Craiova, instanţă care a menţinut pedeapsa primită de inculpat la Tribunalul Dolj, de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 60 de zile de muncă în folosul Primăriei Calafat.
Reamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au prins, miercuri, 31 august 2016, pe Stelian Smădoi, de 54 de ani, din municipiul Calafat, în timp ce îi oferea 2.000 de lei agentului Valentin Pîrvuleţu, de 34 de ani, de la Secţia 3 Poliţie Craiova, pentru a nu lua măsurile legale faţă de el. Asta după ce, marţi, 30 august 2016, seara, un echipaj de siguranţă publică al Secţiei 3 Poliţie a oprit pentru control o autoutilitară, condusă de Ionuţ V. (33 de ani), din Poiana Mare, în care se afla şi proprietarul acesteia, Stelian Smădoi (54 de ani), din Calafat. Oamenii legii i-au cerut documentele, bărbatul le-a înmânat poliţiştilor un plic cu mai multe documente şi bancnote de 100 lei, însă aceştia i-au restituit plicul bărbatului şi i-au specificat ce documente trebuie prezentate. Întrucât nu le avea, poliţiştii i-au condus pe cei doi doljeni la sediul secţiei, anunţând conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi apoi pe ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj cu privire la intenţiile proprietarului vehiculului.
Flagrant în stradă
Agent principal de poliţie Pîrvuleţu Valentin l-a sancţionat pe conducătorul auto cu amendă de 1.000 lei pentru lipsă asigurare auto, reţinând şi plăcuţele de înmatriculare şi a certificatului maşinii. Stelian Smădoi le-a declarat poliţiştilor că se va întoarce în cursul zilei de miercuri (31 august) la Poliţie pentru a prezenta documentele justificative ale mărfii, solicitând şi numărul de telefon personal al agentului principal Pîrvuleţu Valentin. Doljeanul l-a sunat pe poliţist şi i-a cerut să se întâlnească în afara secţiei de poliţie, undeva în apropierea Pieţei din Valea Roşie, unde s-a realizat şi prinderea în flagrant, Smădoi fiind prins în timp ce îi oferea agentului de poliţie suma de 2.000 lei.
Bărbatul de 54 de ani a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, unde a fost audiat şi reţinut pe 24 de ore, în baza ordonanţei emise de procuror, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Pe 1 septembrie a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă instanţa l-a plasat în arest la domiciliu, măsură rămasă definitivă pe 6 septembrie la Curtea de Apel Craiova.
Bărbatul a recunoscut comiterea faptei în faţa judecătorilor şi a cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel că, pe 14 decembrie 2016, magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa. Stelian Smădoi a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Atât procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cât şi inculpatul au declarat apel, soluţionat miercuri, 8 martie a.c., de Curtea de Apel Craiova. Instanţa a respins apelul lui Smădoi şi a admis apelul procurorilor, însă a menţinut aceeaşi pedeapsă: „Admite apelul Parchetului. Respinge apelul inculpatului, ca nefondat. Condamnă pe inc. Smădoi Stelian la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni (doi ani şi 6 luni) închisoare. Menţine aplicarea pedepselor complementară şi accesorie. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu menţinerea obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere dispuse de prima instanţă. Definitivă”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.
Agentul principal de poliţie Valentin Pîrvuleţu, de 34 de ani, îşi desfăşoară activitatea la Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare din cadrul Secţiei 3 Poliţiei, acesta fiind recrutat din sursă externă în anul 2006, şi trimis la Postul de Poliţie Coţofenii din Dos. Aceasta a fost a doua oară când poliţistul a refuzat mită, după ce, în anul 2011, doi conducători auto i-au oferit suma de 2.000 lei pentru a nu le întocmi dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, bani pe care i-a refuzat anunţând conducerea IPJ Dolj şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj.