Consultări cu sindicatele din educaţie

0
379

muncaMinistrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu şi ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, au continuat, ieri, la sediul MMJS, consultările cu sindicatele, pe marginea legii salarizării unitare.

S-au purtat discuţii concrete cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie şi ordine publică, care au agreat, de principiu, măsurile propuse de cele două ministere. Totodată,  s-au purtat discuţii şi cu reprezentanţi ai personalului medical care lucrează în sistemul militarizat (unităţi sanitare ale MAI şi MApN), angajaţi care, potrivit legii, nu se pot organiza în mişcări sindicale.

Părţile au convenit formarea unor grupuri de lucru în vederea clarificării oricăror neconcordanţe. În acelaşi timp, MMJS aşteaptă eventuale alte propuneri din partea partenerilor de dialog.

Printre noutăţile pe care le va aduce legea salarizării unitare se numără acordarea a două norme de hrană (echivalentul a câte un salariu minim pe economie) şi a unui aşa-intitulat voucher de vacanţă pentru fiecare bugetar. Acest voucher va avea valoarea unui salariu minim pe economie, iar fiecare bugetar va primi, în fapt, în bani, contravaloarea lui, sub condiţia de a prezenta, ulterior, documente justificative, din care să rezulte că suma în cauză a fost folosită pentru contractarea de servicii turistice. Valoarea totală a normelor de hrană şi a voucher-ului de vacanţă va fi inclusă în procentul de 30%, sporuri pe care le poate acorda fiecare ordonator de credite.

Următoarea întâlnire pentru elaborarea proiectului de lege privind salarizarea unitară este programată pentru astăzi, 10 martie, cu sindicatele din cultură.