Proteste şi greve la nivel naţional în Franţa pe fondul reformelor din domeniul muncii

0
316

Peste 140 de proteste  au avut loc ieri în întreg statul francez pe fondul reformelor din domeniul muncii, iar companiile de transport feroviar şi terestru au lansat o grevă de solidarizare la nivel naţional, provocând mari perturbări în trafic. Sindicatele studenţeşti au participat la protestele organizate de uniunile pentru respectarea drepturilor angajaţilor faţă de reformele propuse de ministrul francez al Muncii, Myriam El Khomri, care prevăd o încercare a guvernului francez de a reduce rata de neanjagare din ţară la mai puţin de 10%. Reformele, care prevăd negocieri între angajatori şi sindicatele pentru drepturile angajaţilor, au provocat furia sindicatelor care acuză guvernul de ameninţări la adresa securităţii locurilor de muncă prin iniţiativele respective. Compania feroviară naţională SNCF a anunţat perturbări majore în trafic, în special în Paris, unde unul din trei trenuri a funcţionat, potrivit “Le Figaro”. De asemenea şi cursele companiei Eurostar care fac legătura între Paris, Londra şi Bruxelles au înregistrat astfel de perturbări în programul de funcţionare. Traficul a fost îngreunat şi de restricţionarea serviciilor oferite de reţeaua de transport terestru pentru persoane din Franţa, RATP. Premierul francez, Manuel Valls, a amânat deja cu două săptămâni prezentarea reformelor muncii, un semn că guvernul francez ar putea renunţa la aceste planuri, care au creat diviziuni în partidul Socialist de la conducerea ţării. Guvernul poartă negocieri cu uniunile sindicale şi speră să convingă unele dintre aceste reprezenţanţe mai moderate ca CFDT, a doua ca importanţă şi mărime în ţară, să accepte reformele, pentru a împiedica crearea unei solidarităţi totale între sindicate.