“Creşterea economică în România este sustenabilă şi se bazează pe investiţii”

0
373

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat ieri, în parteneriat cu Ministerul Finanţelor Publice, o dezbatere despre raportul de ţară privind economia românească, publicat în data de 26 februarie 2016. Raportul menţionează progresele înregistrate de Romania şi atrage atenţia privind riscurile reprezentate de măsurile fiscale şi de salarizare luate în afara programului anual de bugetare.

Anca Dragu

           Totodată, Comisia Europeană încurajează relansarea investiţiilor, continuarea reformelor structurale şi asumarea unor politici fiscale responsabile, acestea fiind de altfel priorităţile pentru 2016 ale Semestrului european, instrumentul de coordonare la nivel european a politicilor economice naţionale. În plus, săptămâna aceasta, Comisia Europeană a anunţat ieşirea României din grupul ţărilor care înregistrează dezechilibre macroeconomice. “Creşterea economică în România este sustenabilă şi se bazează pe investiţii. Rata investiţiilor a fost printre cele mai ridicate la nivel european, ajungând la 24,9% din PIB, şi ne aşteptăm să crească pe termen mediu. Suntem conştienţi că pentru menţinerea acestor tendinţe pozitive avem nevoie de continuarea şi accelerarea reformelor structurale”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

             Conferinţa de lansare a Raportului de ţară a oferit posibilitatea participanţilor de a discuta şi aduna opinii asupra diferitelor aspecte menţionate în document. Aceste opinii vor fi utilizate în elaborarea de către Comisia Europeana a recomandărilor specifice de ţară din luna mai 2016.

Angela Filote

Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, în deschiderea conferinţei.

“Remarcăm cu toţii creşterea economică înregistrată de România în ultimii ani. Avem de-a face cu o situaţie paradoxală: România se află în topul creşterii în Uniunea Europeană, dar în acelaşi timp este şi în topul sărăciei. Aceasta înseamnă că modelul de creştere nu lucrează în beneficiul cetăţenilor. Comisia Europeană doreşte să se asigure că evoluţia economiei României este echilibrată, având drept model de competitivitate calitatea şi inovarea în locul costurilor reduse cu forţa de muncă”