Elevii doljeni se pot înscrie până pe 25 martie, la concursul de creație organizat de Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuși”. Competiția se adresează elevilor de liceu din regiunea Oltenia: județele Gorj, Dolj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și are drept temă „Pe urmele lui Brâncuși”.
Concursul se va desfășura pe două secțiuni: creație literară și creație plastică și multimedia. Câștigătorii, adică primul clasat de la fiecare secțiune, vor fi premiați cu o excursie de trei zile la Paris, având astfel posibilitatea vizitării locurilor legate de biografia lui Constantin Brâncuși (Atelierul de la Centrul G. Pompidou, Biserica ortodoxă din str. Jean-de-Beauvais, mormântul din Montparnasse ș.a.). Organizatori competiției sunt Consiliul Local și Primăria Târgu Jiu, precum şi Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuși “, iar parteneri sunt Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România şi Uniunea Scriitorilor din România. La concurs se pot înscrie elevi ai oricărei instituții de învățământ preuniversitar secundar din clasele IX-XII/XIII (liceu, colegiu), școli de arte și meserii – din Regiunea Oltenia. Participanții la concurs trebuie să completeze corect datele personale din formularul de înregistrare. Pentru identificare, câștigătorii vor avea nevoie de un document de identitate: pașaport, buletin de identitate sau carte de identitate. Detalii şi regulamentul concursului sunt disponibile pe site-ul instituţiei.
La secțiunea de creație literară – se acceptă creații individuale literare de tipul: eseu, nuvelă, povestire, articol, reportaj, interviu. Lucră rile să se încadreze în aprox. 1200 cuvinte/6.000 caractere, să fie redactate în format Word, Times New Roman, font 12. La secțiunea de Creație artă plastică și multimedia – se acceptă creații individuale de pictură, grafică, sculptură, bricolaj, desen, arte decorative, instalație sau aparținând domeniului multimedia (video): film, reportaj, interviu, fotografie. Pentru subsecțiunea multimedia, participanții se poate înscrie cu maximum patru fotografii în format digital. Dimensiunea maximă acceptată a unei fotografii este 4 MB. Nu sunt admise fotografii modificate pe computer, cu excepția corecțiilor de bază din programele de editare (brightness/contrast, levels, unsharp, etc.), atât timp cât aspectul nu se depărtează mult față de fotografia originală. Fotografiile trebuie încărcate fără ramă și fără să conțină vreun watermark.
Juriul va fi format din artişti
Juriul va acorda un punctaj pentru fiecare lucrare înscrisă în concurs, între 10 și 100, indiferent de secțiunea sau subsecțiunea căreia îi aparține. La final, se vor desemna câștigătorii pentru fiecare secțiune în funcție de cel mai mare punctaj obținut. Juriul va avea în componență artiști plastici, scriitori/publiciști, artiști fotografi ș.a. Materialele înscrise trebuie să respecte legea drepturilor de autor, precum și drepturile de proprietate intelectuală și drepturile exclusive de orice altă natură recunoscute de lege. Participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra materialelor înscrise în concurs sau să dețină drepturile corespunzătoare de utilizare cu privire la acestea.
Elevii care doresc să participe la acest concurs, se pot înscrie până pe 25 martie. Între 28 – 30 martie 2014 va avea loc jurizare pe secțiuni; iar pe 31 martie – anunțarea câștigătorilor (pe site-ul CMCCB – www.centrulbrancusi.ro).