Pasajul suprateran are nevoie de încă 1,8 milioane de euro

2
358

Lucrările la pasajul suprateran de la kilometrul zero al Craiovei au nevoie de o suplimentare de fonduri de aproximativ 1,8 milioane de euro. SCT Bucureşti, firma care lucrează pe şantierul din Valea Vlăicii, a mai primit un adaos de bani printr-un act adiţional care a fost întocmit în vara anului trecut.

Autorităţile locale au lansat, în mare secret, o nouă licitaţie care vizează lucrările de la pasajul suprateran din Valea Vlăicii. Este vorba de o sumă de 779.998 de lei, echivalentul a 1,81 milioane de euro, de care construcţia are nevoie pentru a putea fi terminată la timp. În documentele postate în sistemul electronic de achiziţii publice, Primăria Craiova nu oferă mai multe amănunte referitoare la lucrările pentru care sunt aceşti bani, precizând doar că este vorba de finanţarea unor “construcţii de poduri rutiere şi de drumuri”. Autorităţile locale au impus şi două criterii, unul care prevede ca oferta cu un preţ mai mic să fie declarată câştigătoare şi altul care stabileşte că lucrarea să nu fie subcontractată apoi unui alt agent economic.

SCT Bucureşti mai ia o porţie

O singură firmă şi-a depus oferta şi ea a fost declarată câştigătoare. Este vorba de SCT Bucureşti, firma care deja lucrează pe şantierul din Valea Vlăicii. Din datele postate de municipalitate mai reiese că această societate nu se află la prima tranşă de bani primită sub formă de suplimentare. Contractul de execuţie iniţial a fost semnat în martie 2011, pe o sumă de 40,4 milioane de lei, cu asocierea de firme SCT Bucureşti şi Erpia Craiova. După cinci luni de derulare a contractului, Primăria Craiova a încheiat un act adiţionat cu cele două societăţi pentru suma de 87.353 de lei, echivalentul a 20.300 de euro. Şi atunci, ca şi acum, s-a motivat că este nevoie de o suplimentare de fonduri pentru execuţia pasajului, fără însă a detalia pentru ce categorie de lucrări.

Licitaţie în stand-by la pasajul subteran

Celălalt pasaj al Craiovei, pasajul suprateran care este proiectat să se realizeze pe sub bulevardul “Arieş”, are probleme cu licitaţia. Contractul de execuţie a lucrărilor, care ar urma să se facă pe o distanţă de 405,32 de metri, a fost lansat pe SEAP în septembrie 2011. Licitaţia ar fi trebuit să fie adjudecată la sfârşitul lunii ianuarie 2012, termenul-limită pentru deschiderea ofertelor. Până acum, autorităţile nu au dat nici un câştigător în acest sens. La ultima sa conferinţă de presă, primarul Antonie Solomon a recunoscut că sunt probleme cu acest pasaj, fără a preciza de ce natură, şi că acestea vor face ca şantierul să fie început, probabil, cu o întârziere de două sau trei luni. Acest contract are o valoare de 44,74 milioane de lei, echivalentul a 1 milion de euro.

Se caută un constructor şi pentru Water Park

Alte două mari lucrări, finanţate tot pe fonduri europene, se află în faza de licitaţie. Complexul Water Park, care se va construi pe locul fostului ştrand din Parcul Tineretului, a fost lansat în SEAP la începutul lunii februarie şi trebuie să fie adjudecat pe data de 26 martie, când vor fi deschise ofertele. Valoarea lucrărilor este de 66 milioane de lei, echivalentul a 15,35 milioane de euro, iar execuţia ar trebui să fie atribuită firmei de construcţii care va da un preţ mai scăzut. Cea mai recentă lucrare este reabilitarea infrastructurii de transport din Craiova. Licitaţia a fost lansată la sfârşitul lunii februarie şi trebuie să fie adjudecată la începutul lui aprilie. Valoarea contractului este estimat la suma de 47,16 milioane de lei, echivalentul a 10,96 milioane de euro.

2 COMENTARII

  1. Poate primarul Solomon sa ne precizeze o singura lucrare de investitie la care nu s-a suplimentata valoarea initiala? Si a fost finalizata la timp?
    Daca nu, inseamna ca nu s-a lucrat cinstit! Si prietenii stiu de ce!

Comments are closed.