Turingia: Cancelarul Angela Merkel a cerut „corectarea rezultatului” prin repetarea alegerilor

0
463

Scandal fără precedent, pe seama alegerilor din landul Turingia, din ex-Germania de Est, cu reşedinţa la Erfurt. Pe 5 februarie, un politician FDP (Partidul Liber Democrat), afiliat Renew Europe, Thomas Kemerech, a fost ales prim-ministru al guvernului local, cu sprijinul voturilor a 22 deputaţi AfD, dar şi al celor din CDU, partidul Angelei Merkel. Aflată în Africa de Sud, Angela Merkel a transmis ca Thomas Kemerech trebuie să demisioneze, întrucât această alegere este de neiertat şi trebuie refăcut scrutinul. Rezultatele înregistrate au fost următoarele: AfD 23,4%, CDU 21,7%, SPD 8,2%, Die Linke 31,4%. Faptul că Thomas Kemerech şi-a dat mâna cu liderul local al AfD, Bjorn Hocke, a fost de neiertat, şi a trebuit să demisioneze pe 8 februarie. Parlamentul poate fi dizolvat însă cu două treimi din voturi, fie printr-o moţiune de cenzură. Numai că Die Linke şi AfD, considerate extrema stângă şi extrema dreaptă, însumează împreună 54,4%. Ceilalţi, cumulat, doar 40%. Angela Merkel l-a demis şi pe secretarul de stat pentru relaţiile cu landirile din Est, Christian Hirte, care a comis eroarea de a-l felicita pe noul preşedinte al regiunii Turingia, Thomas Kemerech. Liderii celor două partide de guvernământ (CDU şi SPD), s-au reunit pentru a discuta situaţia tensionată creată, mai exact caracterul impardonabil al alianţei electorale. Angela Merkel este fragilizată de acest episod, dar şi Annegrette Kramp Carembauer, criticată de SPD, ca fiind „regina fără ţară”. SPD cere CDU, partenerul său de guvernare, să-şi clarifice atitudinea faţă de extrema dreaptă. Şi totuşi AfD este prezent în Bundestag.